Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Auto Volkswagen suspendă decizia de a construi o uzină în Turcia, pe fondul invaziei militare din Siria / Cancelarul Merkel îi ceruse anterior președintelui Erdogan să oprească ofensiva

Volkswagen suspendă decizia de a construi o uzină în Turcia, pe fondul invaziei militare din Siria / Cancelarul Merkel îi ceruse anterior președintelui Erdogan să oprească ofensiva

Un articol de: Vladimir Ionescu - 15 Oct 2019, 12:25
Foto: Pixabay Auto

Grupul german Volkswagen a suspendat decizia de construi o uzină auto în Turcia, invocând faptul că este îngrijorat de situația din regiune, potrivit AFP preluată de hotnews.ro.

Vestea vine în contextul în care, miercurea trecută, Turcia a început ofensiva militară în nord-estul Siriei, atacând zonele controlate de Forțele Democratice Siriene, care la rândul lor sunt dirijate de milițiile kurde. Germania se află printre statele occidentale care au cerut Ankarei să oprească invazia.

În orice caz, investiția era gândită să fie între 1,2 și 1,5 miliarde euro, iar producția trebuia să înceapă în 2022. Înainte ca proiectul să fie amplasat în Turcia, Bulgaria și România erau alte două state vehiculate drept posibile locații ale viitoarei uzine.

„Decizia privind noua uzină a fost amânată de consiliul director. Analizăm situația și privim cu preocupare evoluția ei”, spun cei de la Volkswagen.


O serie de deputați europeni crticiau decizia Volkswagen de a construi o uzină în Turcia, acuzând autoritățile din „Semilună” că au promis companiei germane contracte publice generoase și subvenții uriașe.
Reinhard Bütikofer, din Partidul Verzilor din Germania, declara recent că alegerea Turciei a cauzat consternare în Parlamentul European. Politicianul spunea că situația se deteriorează în Turcia, atât la capitolul respectării drepturilor omului, cât și la capitolul independenței mass-media. Bütikofer mai susținea că celor de la Volkswagen li s-au promis contracte prin care autoritățile publice vor cumpăra 40.000 de mașini și subvenții de 400 milioane euro.

Volkswagen a ales Turcia pentru o uzină auto de un miliard de euro și o capacitate de 300.000 de mașini/an, scria pe 2 octombrie publicația Automotive News.

Uzina ar fi urmat să fie construită în orașul Manisa (300.000 de locuitori) situat în vestul țării, lângă Marea Egee. Planul era să fie create 4.000 de locuri de muncă, atât la uzină, cât și la furnizorii ce vor veni. Uzina ar fi trebuit să construiască Volkswagen Passat și Skoda Superb.

Citeşte mai multe despre:   Volkswagen
 
Loading...