Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri București centenar Alexandru Averescu, strălucitul comandant militar ajuns politician atipic. ''Două patimi a avut, iar în serviciul lor a pus o inteligență, o șiretenie și o forță de voință incontestabile'' (FOTO)

Alexandru Averescu, strălucitul comandant militar ajuns politician atipic. ''Două patimi a avut, iar în serviciul lor a pus o inteligență, o șiretenie și o forță de voință incontestabile'' (FOTO)

Un articol de: B1.ro - 23 Noi 2018, 15:16
București centenar

Material realizat în cadrul "București-Centenar" - Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Moment istoric în Capitală! La 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, autoritățile locale au dezvelit bustul mareșalului Alexandru Averescu.

Monumentul este amplasat în faţa Mânăstirii Cașin, lăcaș de cult ctitorit de voievodul Gheorghe Ștefan.

Bustul este o lucrare a autorului Valentin Tãnase și a fost donat Primãriei Capitalei de cãtre Fundația "Mareșal Alexandru Averescu".

Figură atipică pentru viața politică interbelică, Alexandru Averescu a fost o personalitate militară marcantă în istoria României. A participat la Războiul pentru Independență, a fost comandant al operațiunilor militare române în cel de-Al Doilea Război Balcanic și comandantul Armatei a II-a în timpul Primului Război Mondial. Rolul său crucial i-a adus o popularitate şi o preṭuire de necontestat.

Alexandru Averescu s-a născut pe 3 aprilie 1859 în satul Babele, lângă Ismail, (regiunea Odesa, azi în Ucraina) în Principatele Unite. 

Inițial, el s-a orientat către studiile teologice, dar izbucnirea Războiului de Independență și participarea sa ca voluntar în cadrul corpului de jandarmi de la Ismail l-au determinat să aleagă o carieră militară. În 1881 a absolvit cursurile Școlii militare de la Mănăstirea Dealu, Târgoviște, apoi cursurile Școlii Superioare de Război din Torino, Italia. Iar de atunci ascensiunea sa a fost fulminantă, astfel încât, în martie 1907, a ajuns ministru de Război.

În 1913, Averescu a luat parte la Al Doilea Război Balcanic, conducând ofensiva română pe teritoriul Bulgariei, până la Sofia. A devenit, însă, faimos în calitate de comandant al Armatei a II-a în timpul Primului Război Mondial, prin marile victorii obţinute la Mărăşti şi Oituz, în 1917, care au oprit înaintarea germană spre Iaşi şi Odessa. 

România a intrat în război pe 14 august 1916. Conform planului de campanie ”Ipoteza Z”, s-au creat patru armate, iar Averescu a fost plasat la comandamentul celei de-a doua. 

Înfrângerile armatei române de la Turtucaia şi Silistra au determinat convocarea unui Consiliu de război. Cei doi generali, Averescu şi Prezan, au avut viziuni diferite asupra situaţiei strategice a României. Primul a câștigat disputa, astfel încât ofensiva la nord şi vest de munţi a fost oprită şi s-a organizat o acţiune complexă la sud de Dunăre, cunoscută sub denumirea de ”Operaţia de la Flămânda” (18-23 septembrie). Gândită strategic foarte bine, operaţia a eşuat, însă, din cauza timpului nefavorabil, a atacurilor aviaţiei germane şi flotilei austriece de la Perşina. 

După această operațiune, Averescu a revenit la comanda Armatei a II-a, iar unităţile subordonate lui au rezistat atacurilor din octombrie-noiembrie 1916. Pe 1 octombrie, el a fost desemnat drept comandant în fruntea unei noi structuri organizatorice: grupul de armate “Nord”, compus din armatele II şi IV.

(Comandatul, consultând planurile de luptă)

În vara anului următor, Alexandru Averescu s-a remarcat în timpul bătăliilor de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, unde a oprit înaintarea trupelor Puterilor Centrale. Operațiile militare au fost executate conform unui plan propus chiar de el, în cadrul Consiliului de război de la Iaşi, din 30 mai 1917. În pofida acestor succese, Marele Cartier General a decis stoparea acțiunilor Armatei a II-a. Averescu, însă, a ignorat ordinul de încetare a ofensivei și a continuat atacul.

La un moment dat, în timpul războiului, apăruse zvonul că Averescu ar vrea să-l răstoarne pe rege și să preia puterea. Jignit de neîncrederea manifestată față de el, generalul și-a dat demisia. În doar câteva zile, regina Maria l-a chemat în audiență și i-a spus: "Ia-o înapoi! Îmi arde degetele!". De altfel, în jurnalul său, regina avea pentru el numai cuvinte de laudă: ”Mereu alături de trupe, se ocupă personal de tot, e calm, curajos, nu dă înapoi din fața unei primejdii. Soldații îl adoră”.

Arhiva de istorie orală a păstrat mărturia lui Constantin Moiceanu, ṭăran din zona frontului de la Caşin, judeṭul Bacău: ”Mi-amintesc, pe un cal alb, se vedea din curte de la mine şi părinţii îmi spuneau şi arătau: „Acolo e generalul Averescu!„ Se plimba, vizita fronturile şi organiza… vizita toate poziţiile. […] Şi el era în linia întâi, acolo, să îmbărbăteze trupele. Şi calul ăla alb se vedea şi nu-l uit – şi acuma a rămas [în minte] şi se vedea… nu-i vedeam faţa, dar vedeam omul călare şi vedeam calul”.

Pentru rezultatele din timpul războiului, Averescu a primit mai multe onoruri și drepturi.

Într-un moment greu pentru țară, regele Ferdinand i-a încredințat lui formarea unui guvern, care să încheie pacea cu Puterile Centrale. A semnat, însă, doar preliminariile acestei păci, pe 20 februarie 1918, la Buftea, fiind înlocuit apoi în fruntea guvernului de filogermanul Alexandru Marghiloman. 

Din acest moment, Alexandru Averescu a pășit din tranșee pe scena politică, acolo unde s-a dovedit a fi un personaj controversat. A fost premier de trei ori și a condus partidul Liga Poporului. Avea să mărturisească ulterior că a luat o hotărâre de conjunctură: ”S-a născut atunci dorinţa neînfrânată de a se rupe cu trecutul şi a se porni pe o cale nouă în viaţa politică. Această dorinţă a fost generală. Privirile tuturor acelora care au fost luaţi de noul curent s-au îndreptat asupra mea. Am crezut că m-aş fi făcut vinovat de adevărata lipsă de iubire de ţară şi de neam a nu primi steagul ce mi se punea din senin în mână”.

A pășit, deci, în politică plin de încredere, căci, după marile fapte din timpul războiului, popularitatea sa era la apogeu. Dar așteptările prea mari ale populației, mai ales ale țărănimii, au făcut ca, în scurt timp, mitul Averescu să se năruie.

”În toamna anului 1919, popularitatea lui Averescu ajunsese la apogeul ei. […] Printre ţărani, numele lui Averescu era pe toate buzele; în el se cristalizau nădejdile, numai de la el se aştepta minunea unui trai lipsit de griji şi de nevoi. Popularitatea lui era ceva mistic, ceva supranatural şi fel de fel de legende începuse să-şi facă drum în jurul acestui nou Mesia al neamului românesc” - scria Constantin Argetoianu în ”Memoriile” sale.

Pe acest fond de popularitate și la insistenţele lui Ionel Brătianu, Alexandru Averescu a acceptat un nou mandat în fruntea Guvernului, iar în mai 1920 partidul său a câștigat o majoritate zbrobitoare. Deşi a reuşit să înfăptuiscă unificarea monetară, reforma financiară şi reforma agrară, aşteptările populaţiei erau mult mai mari. Cei mai dezamăgiți s-au arătat chiar țăranii, cei care l-au susținut cel mai mult la început, nemulţumiţi de greutatea cu care s-a realizat reforma agrară, dar şi de faptul că nu au primit cele 5 hectare promise. Pe fondul acestor probleme, dar și pentru că pierduse sprijinul lui Ionel Brătianu, Averescu și-a depus mandatul la finele anului 1921.

Despre începuturile vieții politice ale lui Averescu, Argetoianu a scris că: ”Până la chemarea noastră la Guvern, în martie 1920, Averescu făcea pe Dalai Lama, citea autori perimați de economie politică. Își pierdea vremea cu fleacuri și cu fuste, primea pe toți intriganții și asculta toate lichelele. Rezultatul era câte un bilețel prin care îmi cerea măsuri ce încurcau toate lucrurile. N-am cunoscut un spirit mai apolitic decât al lui și în primele timpuri ale noii sale cariere călca în toate străchinile, dar absolut în toate”.

Mai mult, Argetoianu îl considera pe Averescu o personalitate duplicitară, care urmărea idealuri mărunte: ”Ființă complexă mai mult în aparență decât în realitate, Averescu n-a avut pe lume decât două patimi: femeile și galoanele. Nu femeia, ci femeile - nu ambiția marilor înfăptuiri, ci galoanele. Pentru satisfacerea acestor două patimi, în serviciul cărora punea o inteligență, o șiretenie și o forță de voință incontestabile, era în stare să sacrifice orice, până și convingerile pe care le avea și pentru a ajunge la ținta zilei să apuce orice cale. Drumuri piezișe, poteci ascunse, cotituri neașteptate, nimic nu-l oprea”.

După o perioadă de opoziţie faţă de PNL, în 1926, Alexandru Averescu acceptă iar să fie premier, tot la propunerea lui Brătianu. Și, la fel ca în 1920, Averescu intră în conflict cu liderul liberal și pierde susținerea acestuia. El demisionează, iar la următoarele alegeri partidul său nu reușește să atingă nici măcar pragul de 2% necesar intrării în Parlament. Deşi va beneficia de fotoliul de senator de drept, Averescu va ieşi pentru o vreme din prim-planul vieţii politice româneşti.

(Mareşalul Averescu la inaugurarea Monumentului Cavaleristului, în 1927, la Oituz)

(Mareșalul Averescu, la Câmpul Istoric Mărăști)

Istoria îl consemnează şi cu faptul că a ordonat reprimarea răscoalei țăranilor de la 1907, dar și că a sprijinit puternic restauraţia lui Carol al II-lea pe Tronul României, petrecută la 8 iunie 1930. Iar pentru asta a fost răsplătit: în 1938, Carol l-a numit ministru de stat, apoi consilier regal.

Într-un final, măcinat de problemele de sănătate, Alexandru Averescu s-a retras din viața politică. A murit în 1938, într-o noapte de octombrie, în locuința sa din Șoseaua Kisseleff, București. Trupul său a fost depus în cripta de la Mărăşti, în mausoleul ridicat pentru a cinsti eroii bătăliilor din vara anului 1917.

Material realizat în cadrul "București-Centenar" - Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic


 

Citeşte mai multe despre:   Centenar,   Stiri Bucuresti,   alexandru averescu_1