I. G. Duca, premierul care a pus țara mai presus decât viața. ”Îmi este indiferent ce va fi cu persoana mea. Eram dator pentru salvarea ţării să fac ce am făcut” (FOTO)

I. G. Duca, premierul care a pus țara mai presus decât viața. ''Îmi este indiferent ce va fi cu persoana mea. Eram dator pentru salvarea ţării să fac ce am făcut'' (FOTO)

Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Ion Gheorghe Duca a avut o ascensiune politică fulminantă: a fost președinte al Partidului Național Liberal, deputat, ministru și premier. A fost ministru al Educației (1914-1918), al Agriculturii (1919-1920), ministru de Externe (1922-1926), de Interne (1927-1928) și prim-ministru între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933. A fost unul dintre teoreticienii de elită ai liberalismului românesc, sintetizând în numeroase lucrări şi discursuri principiile doctrinei liberale în perioada interbelică.

După ce a obținut titlul de doctor în Drept, la Paris, Duca a revenit în țară și a devenit membru al Partidului Național Liberal. A ajuns deputat la doar 28 de ani, iar din 1914 a deținut un portofoliu ministerial în toate guvernele liberale.

După moartea lui Vintilă Brătianu, la finele lunii decembrie 1930, Congresul PNL l-a ales pe I. G. Duca în funcţia de preşedinte al partidului. Teoretician al liberalismului, el afirma că ”liberalismul reprezintă singura idee de progres, care nu înseamnă salturi şi nici violenţe, ci o mişcare organizată în cadrul proprietăţii individuale, realizată prin ordine, democraţie, naţionalism şi armonie socială”.

Ca ministru de Externe, a susținut Mica Înțelegere, formată din România, Iugoslavia și Cehoslovacia, cu scopul de a împiedica revizionismul Ungariei.

(Ambasadorul român Constantin Diamandy și ministrul de Externe Ion Gheorghe Duca, la Lausanne, în 1922)

În 1924, Duca a fost ales preşedinte al Comisiei pentru reducerea armamentelor şi, în această calitate, vicepreşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor. El era de părere că diplomaţia României trebuie să fie ”o politică de alianţe, chiar de alianţe intime şi credincioase, dar nu o politică de supunere oarbă şi de abdicare a oricărei individualităţi şi a oricărui spirit de iniţiativă, o politică în care trebuie să ne bizuim mai mult pe noi decât pe alţii”.

(Dimitrescu, Duca, Diamandy și Constantinescu la Conferința de la Lausanne, 1922)

Duca a fost unul dintre cei mai aprigi opozanţi ai revenirii în ţară a principelui Carol al II-lea, plecat în exil cu amanta sa, Elena Lupescu. Când, în 1930, principele a revenit în ţară, reacția lui Duca a fost una vehementă. ”Mai bine îmi tai mâna dreaptă decât să colaborez cu acest aventurier!”. Carol, însă, a profitat de disensiunile de pe scena politică și a reușit să-și atragă de partea sa ceilalți lideri politici. Așa s-a ajuns ca, pe 8 iunie, Parlamentul să voteze numirea Alteţei Sale Regale Carol al II-lea ca rege al României. Duca a continuat să i se opună lui Carol al II-lea, dar situația electorală în care se afla partidul său și cererile insistente ale colegilor săi l-au determinat să facă numeroase concesii şi să accepte colaborarea cu şeful statului. Carol nu a uitat atitudinea lui Duca și i-a purtat mereu ranchiună.

La 1 octombrie 1933, PNL a adoptat un program care prevedea întărirea regimului parlamentar-constituţional, debirocratizarea, reducerea impozitelor, combaterea şomajului, luarea de măsuri împotriva mişcărilor anarhice. Tot atunci a fost declanşată a amplă campanie de răsturnare a guvernului.

În cele din urmă, regele Carol al II-lea i-a chemat pe liberali la guvernare, astfel încât, pe 14 noiembrie 1933, I. G. Duca a fost desemnat premier. Prima misiune era aceea de a organiza alegerile, programate pentru luna decembrie, dar Duca și-a mai propus stabilizarea economică în urma marii crize și asigurarea ordinii interne.

I. G. Duca a luptat împotriva mişcărilor extremiste şi anarhice și a criticat vehement derapajul politic al regelui spre autoritarism. Într-un discurs din decembrie 1933, el afirma: ”Azi mai mult ca oricând ordinea, ordinea materială şi cea morală constituie condiţiunea esenţială a oricărei rodnice înfăptuiri. Suntem, deci, hotărâţi, tocmai pentru a ne putea aplica programul şi salva ţara să menţinem cu orice preţ şi împotriva oricui ordinea publică. Agitaţiunile sterile, dăunătoare consolidării interne ca şi prestigiului nostru în afară, vor găsi în noi stavila reclamată de înseşi interesele superioare ale statului”.

Pe 9 decembrie, Garda de Fier a fost scoasă în afara legii, astfel că legionarii nu mai puteau participa la alegerile din acea lună. PNL a câștigat scrutinul cu 51%.

Duca devenise cel mai mare duşman al legionarilor şi-și punea problema că ar putea deveni ținta unei răzbunări. Totuși, el era convins că datoria faţă de ţară este mai presus decât viaţa: ”Îmi este indiferent ce va fi cu persoana mea. Eram dator pentru salvarea ţării să fac ce am făcut. Am conştiinţa că mi-am îndeplinit datoria. Poate voi pieri. Dar ce importă? E riscul sarcinii de a guverna”.

Pe 28 decembrie, premierul Duca a fost invitat de Carol la Sinaia, pentru a discuta despre demiterea guvernatorului Băncii Naţionale. În dimineaţa zilei de 29 decembrie, el a plecat spre Sinaia. Chiar în același tren, fără pază guvernamentală, ar fi călătorit și asasinii săi. După o discuție de două ore cu regele, premierul a revenit în gară, pentru a se întoarce la București. La un moment dat, ajuns pe peron, cineva a aruncat o petardă și, în haosul creat, Duca a fost împușcat în cap de cinci ori. Avea 54 de ani.

”În buzunarul primului ministru s-au găsit câteva hârtii neînsemnate, o monedă franţuzească de cinci parale şi 80 de lei. Duca voia să se întoarcă la Bucureşti cu clasa III”, relata „Adeverul” din decembrie 1933 despre asasinarea lui Duca. Modestul premier liberal purta în ziua morţii o cămaşă cârpită la umăr.

”Ştirile ce vin din întreaga ţară mărturisesc covârşitoarea durere pricinuită de moartea tragică a lui I.G. Duca. Pentru întreaga opinie publică, odiosul asasinat nu răpeşte numai pe marele bărbat de stat Ion G. Duca, în momentul când avea mai multă nevoie de el, ci răpeşte un om cunoscut şi iubit pretutindeni, pentru bunătatea, abilitatea şi onestitatea sa. Cu acelaşi binevoitor surâs, care ascundea de multe ori mari osteneli personale, I.G. Duca a cutreierat întreaga ţară, a vorbit pretutindeni, fie ca fruntaş politic, fie ca simplu conferenţiar. Pretutindeni a fost iubit şi respectat. Pretutindeni se adunau oamenii din toate partidele politice şi din toate straturile sociale, spre a-l asculta”, nota, pe 1 ianuarie 1933, ziarul ”Viitorul”.

Ministrul de Interne şi şeful Siguranţei ştiau de atac, dar nu au luat nici o măsură. Carol al II-lea fusese informat despre ce aveau de gând legionarii, însă regele a spus șefului poliției doar: ”Ţine nota la birou şi n-o transmite mai departe”.

Cel care l-a împușcat pe Ion Gheorghe Duca a fost legionarul Nicolae Constantinescu, care a avut și doi complici: Ion Caranica şi Doru Belimace. Grupul acestor trei va fi denumit ulterior ”Nicadorii”, creat prin combinarea primelor silabe din numele lor.

Întrebaţi cine a ordonat asasinarea premierului, cei trei au răspuns: ”Nimeni. Noi între noi am luat această hotărâre din proprie iniţiativă. Motivul este că Duca a fost francmason şi vândut străinilor. Politica adoptată de el în ultima vreme este politica francmasoenriei internaţionale, care a dus la desfiinţarea gărzilor de fier din România. Recunosc calităţile de bun român ale primului ministru şi de om capabil, însă deoarece s-a vândut străinilor ne-am hotărât să-l suprimăm”.

După asasinat, a fost decretată legea marţială şi mii de legionari au fost arestaţi. Liderul Corneliu Zelea Codreanu n-a fost prins. Cei trei asasini au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, în vreme ce liderii Gărzii de Fier au fost eliberaţi. Cinci ani mai târziu, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, Nicadorii au fost asasinați sub pretextul că au încercat să evadeze. Odată cu ei au mai fost omorâţi Corneliu Zelea Codreanu şi cei zece membri ai grupului Decemviri. Asasinatul colectiv a fost executat din ordinul lui Carol al II-lea.

(Bulevardul I. G. Duca din București, anul 1939)

(Bulevardul I. G. Duca din București, anul 1960)

(Bulevardul I. G. Duca din București, anul 2011)

Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Sursă Info: Enciclopedia României, Historia, Adevărul, Rador

Sursă Foto: Caleidoscop, Adevărul, Bucureștii Vechi și Noi, Jurnalul Prahovean, WikiMapia

Urmăriți B1TV.ro și pe