Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri București centenar Biserici ale Bucureștiului: Biserica Apărătorii Patriei, lăcaș ridicat de veteranii Primului Război Mondial (VIDEO)

Biserici ale Bucureștiului: Biserica Apărătorii Patriei, lăcaș ridicat de veteranii Primului Război Mondial (VIDEO)

Un articol de: - 21 Mar 2018, 12:00
București centenar

Material realizat prin Programul Cultural București - Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

 Peste 20.000 de suflete își găsesc aleanul, năzuința și-o vorbă bună între zidurile Bisericii Apărătorii Patriei 1, din cartierul cu același nume.

“Biserica parohie Apărătorii Patriei a fost fondată și ridicată cu eforturile celor care au fost demobilizați în urma Primului Război Mondial, care au fost împroprietăriți în zona de sud a orașului și care au și dat numele cartierului: Apărătorii Patriei. Această biserică a fost ridicată de veteranii Primului Război Mondial, făuritorii Marii Uniri, și care au dorit să aibă un lăcaș de rugăciune în care să dea slavă lui Dumnezeu pentru izbânda Marii Uniri”, spune preotul paroh al bisericii, Iulian Scoipan.

Prima sfințire a bisericii a avut loc în anul 1937, așa cum glăsuiește actul târnosirii semnat de toți ctitorii.  

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Pe chipul interior al bisericii se zăresc sfinți evlavioși, pictați în anii ‘50 în tehnica frescă de către pictorii Ionel Ioanid și Iosefina Neghină. Pictura a fost finalizată de Iosif Vas, deoarece pictorul Ioanid a plecat la cele veșnice cu puțin înainte de a-și termina opera. Acum, biserica se află într-un amplu proces de restaurare.

„Începând cu anul 2016, la biserica parohială se desfășoară un amplu proces de restaurare, de reconsolidare”, mai spune preotul Iulian Scoipan.

Biserica adăpostește părticele din moaștele celor doi ocrotitori: Sfântul Nicolae și Sfântul Teodosie de la Brazi.

„Biserica are trei hramuri. Cel istoric a fost așezat chiar de către ctitorii bisericii: Sfântul Ierarh Nicolae. În anii 1970, odată cu construcția clopotniței a fost adăugat Hramul Adormirii Maicii Domnului, iar din anul 2010, odată cu aducerea unor părticele din moaștele Sfântului Teodosie de la Brazi, Mitropolit al Moldovei în secolul al XVII-lea, biserica a căpătat și al treilea hram. Biserica Apărătorii Patriei nu putea să nu aibă un ocrotior român”, mărturisește preotul Iulian Scoipan.

Colecția de odoare sfinte a bisericii nu este foarte numeroasă, dar are o mare valoare sentimentală și istorică. De aceea, parohia și enoriașii au decis să deschidă în curând un mic muzeu cu vechi obiecte liturgice, câteva sfinte evanghelii și icoane, toate martore ale istoriei bisericii lor atât de îndrăgite.  

Material realizat prin Programul Cultural București - Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   Centenar,   Primaria Capitalei,   Biserica Aparatorii Patriei