Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic 55% din companiile din România consideră „critică” situația economică actuală. Când ne-am putea reveni din criza generată de COVID-19

55% din companiile din România consideră „critică” situația economică actuală. Când ne-am putea reveni din criza generată de COVID-19

Un articol de: Andrei Ștefan - 20 Iul 2020, 14:48
55% din companiile din România consideră „critică” situația economică actuală. Când ne-am putea reveni din criza generată de COVID-19 Economic

Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță Valoria Business Solutions, peste jumătate dintre societățile de pe piața românească consoderă că situaţia generată de pandemia de COVID-19 este una critică, iar 37% dintre acestea estimează că perioada de revenire din această criză economică ar putea dura între 12 şi 24 de luni.

Concret, din cele 440 de companii care au participat la sondaj, 41% au apreciat că în România lucrurile vor evolua extrem de negativ în următoarele luni. De asemenea, 29% dintre acestea estimează că perioada de recuperare va fi de 9 - 12 luni, iar 37% estimează o perioadă de 1 - 2 ani.

„Redefinirea modalităţilor de menţinere a culturii organizaţionale a companiei prin interacţiuni virtuale şi luarea deciziilor în condiţii de incertitudine sunt alte provocări ale managerilor", mai indică studiul Valoria, scrie newmoney.ro


Florin Cîțu, despre revenirea economiei în România

 

Potrivit ministrului Finanțelor Publice, Comisia Europeană a confirmat scenariul de bază de revenire în V a economiei din România, cu care Guvernul lucrează, considerând că măsurile luate sunt bune.

„Comisia Europeana CONFIRMĂ scenariul de baza cu care lucrez - revenire în V a economiei! Astfel, CE confirma că măsurile luate de guvernul PNL până acum sunt foarte bune și vor duce la o revenire rapidă a economiei. Exact așa cum am estimat!”, a transmis Florin Cîțu, completând că „trecem prin cea mai mare criză economică, dar luăm cele mai bune măsuri pentru a-i atenua efectele”.

Reamintim că, Florin Cîțu, a anunțat că estimarea oficială privind evoluţia economiei în 2020 rămâne de minus 1,9%, iar în pofida scenariilor negative emise din cauza crizei generate de COVID-19, România nu se îndreaptă spre un dezastru, precum o scădere economică de 8%, așa cum se anticipase.

Ministrul Finanţelor a mai subliniat că, în primele şase luni, investiţiile au fost de 16,1 miliarde de lei. Potrivit acestuia, este cea mai mare sumă investită în economie, în ultimii zece ani de zile.

 DIGI RCS-RDS vine cu o surpriză pentru toţi românii, iar asta ar fi o lovitură pentru Orange / Vodafone / Telekom

Ludovic Orban: „Nu ne dorim să impunem nicio nouă restricție sau vreo măsură care să aibă efecte negative asupra economiei”

 

Luni, premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul nu își dorește să impună noi restricții populației sau vreo altă măsură care să afecteze economia, cerându-le din nou românilor pe această cale să poarte masca de protecție și să respecte regulile de igienă și de distanțare social, măsuri suficiente, spune Orban, pentru a ține sub control epidemia de coronavirus.

„Obiectivul nostru e acela de a utiliza de toate pârghiile instituționale pe care le avem la dispoziție pentru a stăpâni, pentru a ține sub control epidemia și numărul infectărilor. Vom stabili toate măsurile și toate acțiunile necesare care sunt permise de noua lege pentru a lupta eficient pentru apărarea sănătății oamenilor. Nu ne dorim să impunem nicio nouă restricție sau vreo măsură care să aibă efecte negative asupra economiei. Respectați regulile, respectați regulile de protecție sanitară care sunt simple și au cel mai mare efect în stăvilirea epidemiei”, a declarat Ludovic Orban.

Citeşte mai multe despre:   economia României