Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Achiziţiile supraevaluate făcute de Necolaiciuc în mandatul de director CFR

Achiziţiile supraevaluate făcute de Necolaiciuc în mandatul de director CFR

Un articol de: - 20 Apr 2011, 11:44
Foto: jurnalul.ro Economic

Infracţiunile de care este acuzat Mihai Necolaiciuc se sintetizează în câteva dosare penale, pe numele său, se referă, în principal, la achiziţiile pe care fostul director le-a făcut în numele CFR. Sunt de notorietate şi achiziţiile făcute pentru renovarea complexului Astoria, mai scumpe decât întregul patrimoniu al bazei de agrement.

Mihai Necolaiciuc s-a dovedit a fi profilic la capitolul achiziţii în numele CFR. Toate produsele erau cumpărate fără licitaţie, supraevaluate, dar mai ales, nu erau necesare companiei.

Printre bunurile cumpărate de Necolaiciuc se numără costume de scafandru, centuri de siguranţă, mii de şuruburi şi rulmenţi, la suprapreţ, sau trandafiri în valoare de 500 de milioane de lei vechi.

Mai mult, Mihai Necolaiciuc nici nu s-a ferit să deturneze fonduri obţinute de la Banca Naţională de investiţii, destinate reparaţiei unor case de odihnă ale companiei, precum cea la Snagov.

Bani grei au fost plătiţi de către CFR, sub mandatul lui Necolaiciuc, pentru calendare, insecticide şi ierbicide.

Memorabilă este şi acţiunea de  modernizare a complexului Astoria Snagov, proprietate CFR, care a costat 15 milioane de euro, în condiţiile în care proprietatea costă, la momentul actual, 1 milion de euro. Astfel, Astoria a fost dotat cu perne de 1.300 de euro bucata , solniţe de 400 de euro bucata, oglinzi de 48 de milioane de lei vechi bucata, mese de câte 113 milioane de lei vechi bucata, pilote de pat cu 120 de milioane de lei vechi bucata şi lumânări de 1,5 milioane de lei vechi fiecare.

Fiecare dintre aceste achiziţii au fost făcute fără licitaţii şi la preţuri supraevaluate, asta în condiţiile în care CFR era şi este o societate finanţată de la bugetul de stat, care înregistrează anual pierderi colosale.

Vezi când au înflorit afacerile lui Mihai Necolaiciuc.

Achiziţiile lui Necolaiciuc pentru CFR

Citeşte mai multe despre:   CFR,   mandat,   director
 
 
 
Loading...