Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Acțiunile Facebook au scăzut sub 20 de dolari: Averea lui Mark Zuckerberg, mai mică cu peste 600 de milioane de dolari

Acțiunile Facebook au scăzut sub 20 de dolari: Averea lui Mark Zuckerberg, mai mică cu peste 600 de milioane de dolari

Un articol de: - 17 Aug 2012, 14:43
Foto: topnews.in Economic

Acțiunile Facebook sunt vineri în scădere cu 6,27% față de valoarea de joi, având pentru prima dată o valoare mai mică de 20 de dolari. Astfel, o acțiune la gigantul de socializare costă 19,8700 dolari americani pe bursa de pe Wall Street.

Din cauza scăderii vertiginoase a acțiunilor Facebook, averea directorului executiv și cofondatorului Facebook, Mark Zuckerberg, a scăzut cu aproape 670 de milioane de dolari. Ceea ce nu trebuie să reprezinte un motiv prea mare de îngrijorare pentru el, deoarece, conform Bloomberg, el deține încă peste 10 miliarde de dolari.

Scăderea de vineri se datorează faptului că, începând cu această zi, cei care dețin acțiuni la Facebook pot vinde mai departe o parte dintre ele, după încheierea unei perioade de imobilizare. Iar perspectiva asupra protofoliului listat la bursă este una negativă, deoarece și mai multe acțiuni vor pute fi vândute începând din noiembrie.

Dacă Facebook nu reușește să își convingă investitorii că planul său de acțiune funcționează, aceștia vor continua să vândă, iar lucrul acesta va duce la o și mai mare scădere a prețului acțiunilor.

Citeşte mai multe despre:   Facebook,   avere,   actiuni,   bursa
 
 
 
Loading...