Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Află secretele unui business de 400 de milioane de euro

Află secretele unui business de 400 de milioane de euro

Un articol de: B1.ro - 13 Noi 2018, 13:13
Află secretele unui business de 400 de milioane de euro Economic

Cum ar fi ca, intr-o zi, sa te trezesti dimineata, iar primul gand care iti vine in minte sa fie acela ca, in sfarsit, ai reusit in viata, ca toate visele tale sunt astazi materializate?

Cu totii visam ca, intr-o buna zi, sa atingem succesul. Mai mult, este cert faptul ca ne dorim ca succesul nostru sa fie exprimat in forma materiala. Acesta este gandul de la care pleaca toti antreprenorii, in momentul in care se hotarasc sa porneasca o afacere.

Secretul unui business de succes sta, inainte de toate, in constientizarea faptului ca fiecare dintre noi urmam un drum unic, o cale distincta pe care, daca o pavam cu bune intentii, determinare, perseverenta si intelepciune, ne va conduce inevitabil la succes.

Despre un astfel de drum vom discuta astazi.

Vom vorbi despre un om care a inteles de la inceput acest lucru, care si-a concentrat intreaga viziune de business in jurul ideii ca „atractia unei lumi dinamice si mereu provocatoare prin noile tehnologii de avangarda a fost si va ramane un adevar trait de fiecare dintre noi”.

In 25 de ani, Juergen Schunn a construit o adevarata cultura a calitatii, a traditiei, a perseverentei, asezate la temelia performantei ridicate la cel mai inalt nivel.

Intr-un sfert de secol, cu domnul Juergen Schunn la carma, compania Auto Schunn a generat vanzari de peste 400 de milioane de euro, transformand compania intr-un dintre cele mai puternice reprezentante auto partenere Mercedes-Benz din Romania.

Care au fost secretele lui Juergen Schunn?

In primul rand, oamenii de care s-a inconjurat.Venise să facă curățenie în casa unei bătrâne oarbe. În dormitorul femeii avea să facă o descoperire înfiorătoare. Se afla acolo de 20 de ani

„Echipa Auto Schunn si-a asumat pe deplin misiunea de a raspunde cu „DA” la standardele profesionale cele mai inalte, standarde exprimate succint in deviza lui Gotlieb Daimler: ‚The Best or Nothing’.” Juergen Schunn

In urma cu 25 de ani, Juergen Schunn a pornit cu un vis maret si un partener care, pana astazi, si-a dovedit cu varf si indesat calitatile exceptionale de business si loialitatea fata de visul de a face din compania Auto Schunn cel mai puternic partener Mercedes-Benz.

Elena Kovacs, managerul general al companiei, este persoana care, in toti acesti ani, a intuit indeaproape viziunea lui Juergen Schunn si a contribuit determinant la succesul a ceea ce astazi inseamna compania Auto Schunn.

“Responsabilitatea este cuvantul de ordine al unui manager. Pentru mine, astazi a insemnat permanent maine, prin urmare, ca manager, am avut mereu in fata si in grija viitorul. Am fost si sunt preocupata sa ofer, sa-mi dedic timpul si priceperea pentru construirea de relatii frumoase care sa reziste peste timp.” Elena Kovacs, director general Auto Schunn

Cel de-al doilea secret care a stat la baza succesului companiei Auto Schunn: insusirea si perpetuarea unur principii clare, precum:

  • Calitate
  • Traditie
  • Incredere
  • Familie
  • Viziune
  • Vointa
  • Seriozitate

Acum 25 de ani, Juergen Schunn a avut un vis maret si un om in care a crezut cu tarie.

Astazi, Auto Schunn este un actor important pe piata auto din Romania si cel mai puternic partener Mercedes-Benz din vestul Romaniei, desfasurand o ampla activitate de vanzari auto noi si auto rulate, cu showroom-uri in Arad, Deva si Suceava, dar si o prezenta pregnanta in orasele Sibiu si Timisoara.

Astazi, Auto Schunn reprezinta o adevarata familie, formata din peste 200 de angajati care isi insusesc si perpetueaza principiile companiei.

„Echipa Auto Schunn te pretuieste si iti este mereu alaturi. Te invitam sa te lasi rasfatat de calitatea inalta a serviciilor noastre si sa intri in familia Auto Schunn care, de 25 de ani, creste zi de zi si perpetueaza cu tot atat de multa forta valorile promovate de peste 130 de ani de Mercedes-Benz.” Juergen Schunn, fondator Auto Schunn.