Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Agenția Standard&Poor’s a confirmat ratingul României la BBB-/A-3, cu perspectivă negativă. Florin Cîțu: Am reuşit imposibilul într-un an în care majoritatea ţărilor dezvoltate au suferit tăieri ale ratingului de ţară

Agenția Standard&Poor’s a confirmat ratingul României la BBB-/A-3, cu perspectivă negativă. Florin Cîțu: Am reuşit imposibilul într-un an în care majoritatea ţărilor dezvoltate au suferit tăieri ale ratingului de ţară

Un articol de: Elena Stanciu - 05 Dec 2020, 00:13
Agenția Standard&Poor’s a confirmat ratingul României la BBB-/A-3, cu perspectivă negativă. Florin Cîțu: Am reuşit imposibilul într-un an în care majoritatea ţărilor dezvoltate au suferit tăieri ale ratingului de ţară Foto: Hepta - Abaca Press / Marechal Aurore/ABACA Economic

Standard&Poor’s a confirmat vineri ratingul României la nivelul BBB-/A-3, cu perspectivă negativă. Potrivit unui comunicat de presă al agenției de evaluare financiară, în cazul în care viitorul guvern va lua rapid măsuri de consolidare fiscală, Standard&Poor’s ar putea îmbunătăţi perspectiva ratingului la stabilă, informează News.ro.

 

S&P a menținut ratingul României la BBB-/A-3, cu perspectivă negativă

 

Pe de altă parte, S&P transmite că ratingul țării noastre ar putea fi revizuit în sens negativ în cazul în care dezechilibrele fiscale se vor menține pentru o perioadă mai îndelungată.

”Anticipăm că economia se va contracta cu 5,2% în 2020, iar deficitul bugetar va atinge 9,2% din PIB”, se mai arată în comunicatul Standard&Poor’s.

 

Florin Cîțu: Victorie! Am reuşit imposibilul

 

O reacție a venit în acest context și din partea ministrului Finanțelor, Florin Cîțu. Într-o postare pe Facebook, acesta a afirmă că România a reușit impozibilul, ”într-un an în care majoritatea ţărilor dezvoltate au suferit tăieri ale ratingului de ţară”.

"Victorie! Am reuşit imposibilul. Standard & Poor's a menţinut ratingul României! Într-un an în care majoritatea ţărilor dezvoltate au suferit tăieri ale ratingului de ţară (Italia a ajuns la ratingul României), noi, guvernarea liberală, am câştigat încrederea investitorilor. Agenţia de rating a apreciat nivelul moderat al datoriei publice şi al datoriei externe, dar şi convingerea că Guvernul care va fi numit după alegerile generale din decembrie anul curent va reduce dezechilibrele fiscale şi va continua să ofere un sprijin fiscal amplu, care să încurajeze redresarea economică în 2021", a scris Florin Cîțu pe Facebook.A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut la uşă şi i-au spus ce e coiful, de fapt. A "îngheţat" !

Agenția Standard&Poor’s a confirmat ratingul României la nivelul BBB-/A-3, cu perspectivă negativă. Florin Cîțu: Am reuşit imposibilul într-un an în care majoritatea ţărilor dezvoltate au suferit tăieri ale ratingului de ţară

 

Și în luna iunie, Standard&Poor’s a reconfirmat ratingul României la BBB-/A-3, cu perspectivă negativă.

România are un rating BBB-, cu perspectivă negativă, din partea agenției Fitch şi ratingul Baa3/A-3, cu perspectivă negativă, de la agenția Moody’s.

La începutul lunii noiembrie, premierul Ludovic Orban declara că agențiile de rating Fitch și Moody`s au anunțat menținerea ratingului de țară al României.

„Aș vrea să punctez faptul că două agenții de rating extrem de importante, Fitch și Moody`s, au anunțat menținerea ratingului de țară a României. Este o mare victorie a guvernului pe care îl conduc. Această menținere a ratingului garantează faptul că România este pe un drum bun, iar în punctele de vedere prezentate public de agențiile de rating se arată foarte clar că menținerea ratingului de țară are la bază politicile Guvernului, responsabilitatea în alcătuirea și execuția bugetului, politicile de dezvoltare economică”, spunea atunci șeful Guvernului, care a exclus posibilitatea ca România să aibă un acord cu Fondul Monetar Internațional.

Citeşte mai multe despre:   Standard&Poor’s,   Florin Citu