Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Airbus îşi măreşte avantajul faţă de Boeing. Obţine o comandă de 11 miliarde de dolari

Airbus îşi măreşte avantajul faţă de Boeing. Obţine o comandă de 11 miliarde de dolari

Un articol de: Redacția B1.ro - 18 Iun 2019, 10:36
Sursă foto: Facebook / Airbus Economic

Compania Airbus a obţinut prima comandă importantă şi şi-a mărit avantajul obţinut în fața americanilor de la Boeing, relatează Bloomberg.

Potrivit informaţiilor companiei, prezentate în cadrul "Paris Air Show" (ce are loc zilele acestea), comandă ar fi fost făcută de Air Lease Corp. pentru un număr de 100 de avioane, în valoarea de 11 miliarde de dolari.

Modelele alese fiind, Airbus A321neo, Airbus A220 şi vârful de lance al companiei, Airbus A321XLR. Acesta din urmă este conceput pentru zboruri trans-atlantice, are 240 de locuri şi o capacitate de zbor de 8.700 de km, cu 15% mai mare decât bine-cunoscutul Airbus A320neo.

Sursă foto: Facebook / Airbus

Care a fost reacţia Boeing

În ceea ce priveşte gigantul Boeing, acesta ar fi demarat un proiect de 15 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unui nou avion cu o rază de peste 9.200 de kilometri. Proiectul ar fi fost, însă, stopat temporar din cauza scandalului legat de Boeing 737 MAX.

Cu toate acestea, noul model pare a fi atât de promiţător, încât companiile JetBlue Airways şi Norwegian Air ar fi cerut Boeing să reia programul. Oricum, acest model ar urma să intre în serviciu activ, în cel mai bun caz, de abia în anul 2025.

Până când va dezvolta acel avion însă, compania încearcă să îşi revină după scandalul produs de prăbuşirea celor două avioane model Boeing 737 MAX, aparţinând A321XLR.

Luni, tot în cadrul "Paris Air Show", CEO-ul Boeing, Dennis Muilenburg, a precizat că: "S-a comis o greşeală evidentă în modul de implementare a alertei (luminoase - n.r.)"

El nu a făcut, însă, nicio remarcă la modul dezastruos în care s-a încercat negarea responsabilității, pentru că acum să se revină asupra discursului şi să se admită  faptul că, într-adevăr, compania a comis e eroare.

De altfel, toate aceste probleme au dus la scăderea veniturilor cu un miliard de dolari, compania preferând nici măcar să nu-şi publice estimările de vânzări și de profit pe anul acesta - dacă va avea așa ceva. De asemenea, a anunţat că în primul trimestrul, a înregistrat cele mai slabe vânzări din ultimii ani.

 
 
 
Loading...