Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic LOVITURĂ pentru economia românească! Cel mai mare producător de aluminiu din ţară, SCOS la vânzare

LOVITURĂ pentru economia românească! Cel mai mare producător de aluminiu din ţară, SCOS la vânzare

Un articol de: B1.ro - 18 Iun 2018, 12:17
LOVITURĂ pentru economia românească! Cel mai mare producător de aluminiu din ţară, SCOS la vânzare Foto: gazetaoltului.ro Economic

Cel mai mare producător de aluminiu din ţară e de vânzare.
Alro a anunţat luni că acţionarii săi, Vimetco NV şi Conef SA, intenţionează să lanseze o ofertă publică de vânzare pentru acţiunile companiei, fără a menţiona câte acţiuni vor fi scoase la vânzare.
"Alro S.A. anunță astăzi că acționarul său majoritar, Vimetco N.V. și Conef S.A. (împreună "Acționarii vânzători") intenționează să lanseze o ofertă publică de vânzare pentru acțiunile Companiei ("Oferta")", se arată într-un comunicat al producătorului de aluminiu, remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Vimetco N.V. deține, în prezent, 84,2% din acțiunile Alro. 

Acționarii Vânzători intenționează să ofere acțiuni Alro către investitorii instituționali și investitorii de retail din România, și investitorilor eligibili din afara României, se precizează în comunicat.

Compania, împreună cu filialele sale, reprezintă unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa după capacitatea de producţie, cu operaţiuni în toate segmentele semnificative ale producţiei de aluminiu.

Grupul este format din divizii upstream şi downstream, de la activităţi care includ exploatarea şi rafinarea materiilor prime, până la producţia şi vânzarea de produse din aluminiu primar şi procesat (care cuprind produse laminate plate şi produse extrudate).

Vânzările şi EBITDA  ale Grupului, în 2017, au fost de 2,7 miliarde lei (aproximativ 679 milioane dolari) şi respectiv 566 milioane lei (aproximativ 140 milioane dolari).

"Aceasta este o veste foarte bună pentru Alro. Alro a devenit un jucător cheie pe piaţa globală a aluminiului, cu un istoric puternic, cu scală şi prezenţă internaţională. Avem o echipă puternică de management, care lucrează împreună de mulţi ani, cu o strategie clară de a continua să crească prezenţa Alro în rândul clienţilor importanţi din întreaga Uniune Europeana şi dincolo de aceasta, şi cu o experienţă dovedită de creştere a Companiei şi de a obţine performanţe financiare", a comentat Marian Năstase, preşedintele Alro.

"Modelul nostru integrat pe verticală, care presupune să avem control asupra fiecărei etape a producţiei noastre, este un atu puternic al Alro. Am implementat activ o strategie pentru a creşte accesul nostru la industrii sofisticate, care solicită aluminiu procesat care să respecte standarde tehnice foarte specializate. Suntem mândri că producători precum Airbus apeleaza la Alro pentru produse din aluminiu care sunt de cea mai înaltă calitate", afirmă şi Gheorghe Dobra, director general al Alro.

Unităţile de producţie şi de prelucrare a aluminiului care aparţin grupului sunt situate în Slatina, România. Acestea au produs aproximativ 282.000 de tone de aluminiu primar în 2017 din care aproximativ 56% a fost utilizat intern, în producţia de produse din aluminiu procesat care, în acelaşi an, s-a ridicat la aproximativ 109.000 de tone.
 A început să-și renveze casa, dar după ce a dărâmat un perete a încremenit. Ce a găsit acolo, i-a șocat pe toți (FOTO)

Citeşte mai multe despre:   Alro Slatina,   Vimetco NV,   Conef SA,   BVB,   Stiri Slatina