Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Amenzi pe bandă rulantă. Inspecția Muncii face verificări riguroase

Amenzi pe bandă rulantă. Inspecția Muncii face verificări riguroase

Un articol de: Catinca Giosanu - 26 Oct 2020, 18:06
Amenzi pe bandă rulantă. Inspecția Muncii face verificări riguroase Sursa Foto: www.zi-de-zi.ro Economic

Pandemia de coronavirus a declanșat un adevărat haos în România. De această dată, Inspecţia Muncii a făcut o serie de controale riguroase care s-au finalizat cu amenzi usturătoare.

 

 

Amenzi de peste 3 milioane de lei date de Inspecția Muncii

 

 

Mai precis, conform unui comunicat al instituției, se pare că Inspecţia Muncii a derulat mai multe acţiuni de control şi a aplicat amenzi în valoare de 3,9 milioane de lei de la data intrării în vigoare a Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, în săptămâna 19-24 octombrie 2020, Inspecţia Muncii a desfăşurat, prin inspectoratele teritoriale de muncă, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de peste 3,233 milioane de lei, din care 3,168 milioane de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.

În urma controalelor inspectorilor de muncă, au fost depistate 126 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, au fost aplicate 1.605 de avertismente şi au fost dispuse 3.539 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate, menționează sursa citată.

 L-au prins conducând cu 124 km/h în localitate, în România. Şoferul i-a spus o singură frază judecătorului, care, apoi, l-a iertat complet

 

Peste 180 de amenzi

 

 

În ceea ce privește acţiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, centralizate pentru perioada 19 – 24 octombrie 2020, acestea au avut ca rezultat aplicarea a 184 de sancţiuni contravenţionale, din care amenzi în valoare totală de 65.000 lei. Din 1.814 angajatori controlaţi, au fost sancţionaţi 131 şi s-au dispus 215 măsuri de remediere a neconformităţilor.

”După cum am mai subliniat, activitatea inspectorilor de muncă presupune un efort considerabil, ţinând cont de riscurile asumate şi de condiţiile deloc confortabile în care îşi desfăşoară activitatea, indiferent de ziua din săptămână, de oră sau de vremea de afară, expunându-se, uneori, la agresiuni din partea celor controlaţi care se ştiu în afara legii. Cel mai recent caz de acest fel este acela de săptămâna trecută, când doi inspectori de muncă din cadrul ITM Braşov au fost agresaţi fizic şi verbal în timp ce efectuau un control care viza identificarea cazurilor de muncă nedeclarată. Aceste situaţii sunt regretabile, iar oamenii trebuie să înţeleagă că inspectorul de muncă acţionează responsabil, ca un factor de echilibru între angajaţi şi angajatori, pentru un mediu de muncă decent şi în deplină siguranţă”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, conform Agerpres.

Citeşte mai multe despre:   Inspectia Muncii,   amenzi uriașe