Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic ANAF: Din ciclul "Bogații spun lucruri trăsnite", un român justifică o cheltuială de circa 350.000 de euro ca fiind făcută din banii de la botezul copilului

ANAF: Din ciclul "Bogații spun lucruri trăsnite", un român justifică o cheltuială de circa 350.000 de euro ca fiind făcută din banii de la botezul copilului

Un articol de: - 01 Oct 2015, 14:07
Foto: RFI Economic

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) continuă seria postărilor cu tentă haioasă de pe Facebook. În episodul intitulat "Bogații spun lucruri trăsnite", inspectorii antifraudă povestesc despre răspunsurile halucinante ale oamenilor de afaceri care nu pot justifica sume mari de bani.

"I-am primit la botezul copilului" sau "nu am cultura economisirii prin bancă" sunt doar două dintre explicațiile date de către cei care s-au îmbogățit nejustificat.

"

În cadrul programului de verificare a persoanelor fizice cu averi mari (peste 25 milioane de euro) persoanele incluse în eșantion trebuie să vină la Fisc și să lămurească în primă fază neconcordanțele dintre cheltuielile și veniturile din anul 2011, rezultate în urma analizei de risc. De multe ori, se întâmplă ca inspectorii din Direcția de Verificări Fiscale să fie puși în fața unor explicații...neașteptate.

De exemplu, una dintre persoane, întrebată fiind cum poate justifica o cheltuială de cca 350.000 de euro din anul 2011 a răspuns că a fost efectuată din banii primiți la botezul copilului. Motivul pentru care inspectorii ANAF nu au luat în seamă această explicație este simplu: fericitul eveniment a avut loc în 1991.

Un alt om de afaceri, cu o avere de multe milioane de euro, a fost întrebat de ce utilizează atât de mult numerar, știindu-se faptul că e neeconomic să utilizezi numerar și că, în general, numerarul abundent înseamnă surse ilegale de bani. Răspunsul a fost unul surprinzător pentru cineva care deține firme mari, cu conturi bancare și care are inclusiv el conturi și depozite pe persoană fizică (adică în realitate economisește folosind sistemul bancar): "Pentru că nu am cultura economisirii prin bancă și nu am încredere în sistemul bancar". Bineînțeles că nici această explicație nu poate fi luată în serios", scriu inspectorii ANAF pe pagina de socializare.
 

Citeşte mai multe despre:   anaf,   Fisc
 
 
 
Loading...