Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Anca Boagiu: România va avea 845 kilometri de autostradă în câțiva ani

Anca Boagiu: România va avea 845 kilometri de autostradă în câțiva ani

Un articol de: - 20 Mai 2011, 17:25
Foto: exclusivenews.ro Economic

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, vineri, că România va avea, peste câțiva ani, 845 de kilometri de autostradă, în comparație cu cei doar 313 kilometri din prezent. În acest scop, Boagiu a anunțat investiții de 5,17 miliarde de euro, conform Mediafax.

“În prezent sunt 313 kilometri de autostrăzi executați și alți 276 de kilometri în execuție”, a spus Boagiu.

Aceasta a semnat, vineri, cinci contracte pentru Coridorul IV, în valoare de 692,68 milioane de euro, care vor intra în execuție în perioada următoare, având anul 2013 ca termen de finalizare.

Anca Boagiu a precizat că principala prioritate o reprezintă absorbția fondurilor europene, intenționându-se creșterea ratei de absorbție de la 4% la 20% până la finele anului.

Citeşte mai multe despre:   Anca Boagiu,   ministrul Transporturilor,   autostrada,   fonduri europene,   infrastructura
 
 
 
Loading...