Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic ANCOM a amendat Orange și Vodafone pentru că nu au respectat regulamentul european "Roam like at home"

ANCOM a amendat Orange și Vodafone pentru că nu au respectat regulamentul european "Roam like at home"

Un articol de: - 22 Mar 2018, 22:34
Economic

Arbitrul telecom (ANCOM), condus de Sorin Grindeanu, a aplicat amenzi în valoare de 180.000 de lei după ce au fost descoperite nereguli în aplicarea de către furnizorii serviciilor de comunicații electronice a regulamentului european Roam like at home în România, potrivit unui comunicat de presă al ANCOM

Sancțiunile au fost dispuse după ce au fost făcute o serie de controale, în urma unor sesizări venite din partea utilizatorilor serviciilor. 

”Având în vedere faptul că multe dintre sesizările primite au venit din partea utilizatorilor de cartele preplătite, ANCOM a derulat o investigație privind modul în care aceștia au fost informați despre modificarea condițiilor în care Vodafone furnizează serviciul de roaming în Spațiul Economic European (SEE), după intrarea în vigoare a regulamentului european Roam like at home. Rezultatul investigației a arătat că Vodafone a modificat condițiile în care utilizatorii de cartele preplătite pot beneficia de serviciul de roaming, lansând pe piață oferte noi, cu sau fără acces la acest serviciu, însă fără a-i informa în mod corect și complet pe aceștia cu privire la faptul că utilizarea/activarea serviciului de roaming este condiționată, după data de 15 iunie 2017, de achiziționarea unor anumite opțiuni sau de dezactivarea opțiunii naționale.

Mai exact, Vodafone nu a notificat utilizatorii că a modificat, în fapt, nu doar caracteristicile planului tarifar (extraopțiuni) de care beneficiau anterior intrării în vigoare a regulamentului, ci și clauzele contractuale (respectiv Termenii și condițiile generale de utilizare a serviciilor preplătite) referitoare la condițiile în care este furnizat serviciul de roaming. Astfel, operatorul nu a informat utilizatorii despre faptul că acest serviciu va putea fi utilizat doar în condițiile achiziționării unei opțiuni care oferă acces la serviciul de roaming și nici despre faptul că acesta nu poate fi folosit dacă abonatul are activă o opțiune care oferă beneficii exclusiv naționale.

Neregulile constatate au fost sancționate cu amendă în valoare de 30.000 de lei, operatorul remediind problemele identificate înainte de termenul acordat de 90 de zile”, se arată în comunicatul citat. 

Reprezentanții ANCOM mai precizează că, în urma controalelor, Orange și Vodafone au primit fiecare câte o amendă în valoare de 50.000 de lei. 

”Investigațiile au relevat că doi operatori, Orange și Vodafone, au aplicat utilizatorilor o politică de utilizare rezonabilă, fără ca aceasta să fi fost introdusă în contractele încheiate cu utilizatorii pe bază de abonament, respectiv, în Termenii și condițiile generale de utilizare în cazul posesorilor de cartele preplătite.

Astfel, ANCOM a aplicat operatorilor Orange și Vodafone câte o amendă în valoare de 50.000 de lei pentru neintroducerea politicii de utilizare rezonabilă în contractele încheiate cu utilizatorii de servicii de telefonie mobilă pe bază de abonamente. Vodafone a mai fost sancționat cu o amendă în valoare de 50.000 de lei pentru neintroducerea politicii de utilizare rezonabilă în Termenii și condițiile generale de utilizare a cartelelor preplătite”, se mai arată în comunicatul ANCOM

De la începutul anului 2017 și până în prezent, ANCOM a efectuat 114 acțiuni de control la furnizorii de servicii de telefonie, fiind emise 46 de notificări și aplicate 29 de avertismente și 19 amenzi în cuantum total de 480.000 lei. În afara neregulilor constatate în aplicarea Roam like at home, alte abateri frecvente au privit şi portabilitatea numerelor de telefon, fiind aplicate în acest sens amenzi în valoare de 285.000 de lei.
 

Citeşte mai multe despre:   ANCOM,   Vodafone,   Orange
 
 
 
Loading...