Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic ANI a constatat stare de incompatibilitate între averea dobândită şi veniturile lui Adi Minune

ANI a constatat stare de incompatibilitate între averea dobândită şi veniturile lui Adi Minune

Un articol de: - 12 Apr 2011, 12:28
Foto: pozeleonline.ro Economic

Agenţia Naţională pentru Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare a averii dobândite de Adrian Simionescu, cunoscut ca şi Adrian Copilul Minune, nereguli privind „tranzacţii bancare suspecte”, în valoare de aproximativ 800.000 de euro, posibila încălcare a obligaţiilor fiscale, precum şi nedeclararea dobândirii unui teren în vederea impozitării, potrivit unui comunicat de presă ANI.

ANI a sesizat şi Primăria din Afumaţi, în urma constatării stării de „incompatibilitate” a manelistului, care ocupă, în prezent, postul de consilier în Consiliul Local al Comunei Ştefăneştii de Jos, din Ilfov, ales din partidul PSD.

Constatările ANI în urma procedurilor de evaluare a averii dobândite în perioada iulie 2008- decembrie 2010:

1 existenţa unei diferenţe semnificative, în cuantum de 104.265, 18 euro, între averea dobândită şi veniturile în perioada exercitării madantului de Consilier Local

2 existenţa unor tranzacţii bancare suspecte în valoare de 455.323, respectiv 344.208 euro, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, şi pentru instaurarea unor măsuri de prevenire a finanţării actelor de terorism

3 posibila încălcare de către Adrian Simionescu a obligaţiilor fiscale privind veniturile din activităţi comerciale, salarii şi din drepturi de proprietate intelectuală

4 încălcarea regulilor privind declararea în termen legal a dobândirii unui teren, în vederea impozitării

Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu, pe 15.11.2010, cu privire la faptul că Adrian Simionescu ar fi acumulat, împreună cu familie, o avere care depăşeşte veniturile realizate.

Adrian Simionescu exercită, în prezent, funcţia de Consilier Local în cadrul Consiliului Local al comunei Ştefăneştii de Jos, din judeţul Ilfov, mandatul său fiind validat în 09.07.2008.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, la data de 10.02.2010, în vederea efectuării cercetărilor cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals a lui Adrian Simionescu. Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale, apreciind că fapta există, dar nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, motiv pentru care s-a aplicat o sancțiune administrativă în cuantum de 1.000 lei.

ANI a extins evaluarea asupra averii soţiei, Ecaterina Simionescu, a fiului, Florentin Adrian Simionescu, dar şi a fiicelor Adrian Florentina Simionescu şi Silvia Claudia Simionescu.

În urma evaluărilor, ANI a identificat următoarele:



2 veniturile din activităţi comerciale, din salarii şi din drepturi de proprietate intelectuală realizate de către domnul SIMIONESCU Adrian, în perioada iulie 2008 – decembrie 2010, au fost în cuantum total de 153.076,54 lei

3 între averea dobândită de Adrian Simionescu în perioada ocupării funcţiei de Consilier Local, şi veniturile realizate, există o diferrenţă semnificativă

4 la sfârşitul anului 2005, Adrian Simionescu a efectuat mai multe tranzacţii bancare, în cuantum de 455.323 Euro şi de 344.208 Euro

5 Adrian Simionescu a investit suma de 1.296.000 lei în construcţia unui ansamblu de locuinţe, în Comuna Stefăneştii de Jos

6 Adrian Simionescu a cumpărat, cu 30.000 de euro, un teren arabil de 5.000 de mp, în extravilanul Comunei Afumaţi, din judeţul Ilfov, care nu a fost declarat 

Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă.

Măsurile dispuse de ANI:

1 sesizarea Comisiei de Cercetare în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate, în perioada exercităţii funcţiei de Consilier Local

2 constatarea stării de incompatibilitate

3 sesizarea Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, în vederea cercetărilor privind tranzacţiile suspecte făcute de Adrian Simionescu

4 sesizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale privind veniturile din activităţi comerciale, salarii şi drepturi de proprietate intelectuală, realizate de Adrian Simionescu

5 sesizarea Primăriei Afumaţi, din judeţul Ilfov, în urma constatării stării de incompatibilitate a Consilierului Local

Vezi AICI comunicatul de presă al Agenţiei Naţionale pentru Integritate.


 

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   ANI,   avere,   declaratie,   venituri
 
 
 
Loading...