Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Apare o nouă TAXĂ! Pentru ce vom fi obligați să plătim 6,3 euro

Apare o nouă TAXĂ! Pentru ce vom fi obligați să plătim 6,3 euro

Un articol de: B1.ro - 24 Oct 2019, 10:29
Apare o nouă TAXĂ! Pentru ce vom fi obligați să plătim 6,3 euro Economic

Încă o surpriză de la guvern! O autostradă intră în linie dreptă pentru construcție, dar scandalul a început deja, iar schimbarea guvernului pune paie pe foc! 

Recent s-au încheiat negocierile pentru Autostrada Ploieşti – Braşov. Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a finalizat săptămâna trecută ultima rundă de discuții pentru construcția în parteneriat public privat a șoselei de mare viteză.

TRAGEDIE ÎN MUZICA POPULARĂ! MARIA CÂRNECI A PIERDUT LUPTA! BOALA TERIBILĂ A BĂGAT-O ÎN MORMÂNT

Asocierea dintre cele două firme din China și Turcia urmează să vină cu oferta finală, după care comisia de evaluare va decide dacă atribuie sau nu contractul, estimat la 1,36 de miliarde de euro, scrie potrivit economica.net.

Durata de proiectare şi execuţie a autostrăzii este stabilită la maximum patru ani, iar durata de întreţinere şi operare de către partenerul privat este de 20 de ani, scrie digi24.

Parteneriatul presupune că statul va contribui cu 25 la sută din costul investiţiei, iar partenerul privat cu restul de 75 la sută, la care se adaugă costurile de întreţinere şi operare.

Pentru recuperarea banilor se va introduce o taxă de autostradă de 6,3 euro pe sută de kilometri. Însă sunt puține șanse ca banii strânși din taxa de autostradă să acopere costurile de construcție și operare, așa că statul va trebui să suporte diferența.

E OFICIAL! ALEX VELEA A PĂRĂSIT-O PE ANTONIA! FRUMOASA CÂNTĂREAȚĂ A RĂMAS ÎN URMĂ, PLÂNGÂND (GALERIE FOTO-VIDEO)

Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a ajuns la o înțelegere cu asocierea China Communications Construction Company – Makyol Insaat Sanayi Turizm pentru realizarea în regim de parteneriat public-privat (PPP) a autostrăzii Ploiești-Brașov. Autostrada Ploiești-Brașov ar putea fi astfel primul drum de mare viteză care va fi construit în regim de PPP, pentru care șoferii vor plăti taxă.Acestea sunt NOILE SIMPTOME care pot indica o agravare a COVID-19. Vezi LISTA completă

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că în şedinţa CSAT din luna iulie a aprobat ca proiectul autostrăzii Ploieşti-Braşov să fie declarat obiectiv strategic de interes naţional.

La finele anului trecut, Viorica Dăncilă spunea că termenul realist pentru finalizarea autostrăzii Comarnic- Braşov este anul 2024, dar spera ca şantierul să fie gata mai devreme, în condiţiile în care la începutul lui 2019 urma să fie desemnat constructorul câştigător.