Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic PIB-ul trimestrului doi 2019 a crescut, însă cu mai puţin decât se estimase iniţial. Ce arată cifrele

PIB-ul trimestrului doi 2019 a crescut, însă cu mai puţin decât se estimase iniţial. Ce arată cifrele

Un articol de: Redacția B1.ro - 10 Oct 2019, 11:38
Sursă foto: Hepta.ro & Pixabay Economic

Comparativ cu trimestrul doi 2018, Produsul Intern Brut (PIB) din trimestrul doi 2019 a înregistrat o creştere cu 4,4% pe seria brută şi cu 4,5% pe seria ajustată sezonier. Iar comparativ cu semestrul I 2018, Produsul Intern Brut (PIB) din semestrul I 2019 a crescut, cu 4,6% pe seria brută şi cu 4,7% pe seria ajustată sezonier, se arată în datele provizorii publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Estimările privind creşterea PIB-ului pe serie ajustată sezonier în trimestrul doi (T2) al acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, a fost astfel revizuit uşor în scădere de la 4,6%, la 4,5%.

Conform estimărilor, PIB-ul estimat pentru trimestrul ÎI 2019 a trecut uşor de 256 miliarde lei preţuri curente.

"Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul ÎI 2019, nefiind, însă, înregistrate diferenţe semnificative faţă de varianta publicată în comunicatul de presă nr. 219 din 6 septembrie 2019", precizează INS.

Şi datele semestrului I al 2019 au fost scăzute comparativ cu cele din semestrul I al 2018, de la 4,8%, la 4,7%. Iar pe serie brută scăderea a fost de la 4,7% la 4,6%.

Astfel, pe serie ajustată sezonier, PIB-ul pentru semestrul I 2019 a depăşit 507 miliarde lei preţuri curente, iar pe serie brută, a fost de aproape 441 miliarde lei preţuri curente.

Citeşte mai multe despre:   PIB,   INS
 
 
Loading...