Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Ce reguli vamale a instituit Marea Britanie pentru transportatorii de mărfuri români, în eventualitatea unui Brexit fără acord

Ce reguli vamale a instituit Marea Britanie pentru transportatorii de mărfuri români, în eventualitatea unui Brexit fără acord

Un articol de: Tudor Ionescu - 10 Sep 2019, 14:35
Economic

Guvernul britanic a publicat un material în care sunt prevăzute condiţiile legale pe care transportatorii de mărfuri din Uniunea Europeană (implicit şi din România) vor trebui să le respecte pentru a putea intra pe teritoriul Regatului Unit.

De precizat că materialul a fost făcut luându-se în calcul un Brexit pe data de 31 octombrie - un scenariu care este, însă, tot mai improbabil.

Astfel, înaintea părăsirii teritoriului Uniunii Europene transportatorii romani vor trebui să îndeplinească următoarele condiţii:

1. La colectarea mărfii, șoferului trebuie să îi fie înmânate toate documentele vamale relevante și acesta va trebui să confirme că comerciantul a finalizat procedurile de export ale UE. Șoferul trebuie va să confirme și cu exportatorul că cerințele de import din Marea Britanie au fost îndeplinite;

2. Şoferul trebuie să aibă, pentru fiecare transport, dovada unei declaraţii vamale din partea comercianților (în UK și în UE). Aceasta va lua formă:

  • unui "Număr de Referinţă al Operaţiunii (MRN)" (sau mai multe MRN)
  • unui "Număr de Înregistrare şi Identificare a Operatorilor Economici (EORI)"
  • unei declarații MRN de export a Uniunii Europene;

Un număr de referinţă al operaţiunii (MRN) este un număr de înregistrare unic atribuit de sistem pentru fiecare declaraţie, în vederea identificării circulaţiei.

3. Șoferul trebuie să aibă mai multe MRN suplimentare pentru bunurile supuse procedurile simplifcate de vămuire (TSP);

4. Dacă comerciantul confirma că bunurile sunt transportate în confirmitate cu prevederile "Convenţiei privind regimul de tranzit comun (CTC)", atunci şoferul trebuie să obţină de la comerciant un "Document de însoţire a tranzitului (TAD)", care să certifice faptul că bunurile au fost eliberate conform procedurilor de tranzit;

5. Dacă comerciantul cofirma ca mărfurile sunt transportate în conformitate cu prevederile "Convenţiei ATA (Admitere Temporară)", atunci şoferul trebuie să obţină de la comerciant un carnet ATA;

6. Dacă comerciantul cofirma ca mărfurile sunt transportate în conformitate cu prevederile "Convenţiei TIR", atunci şoferul trebuie să obţină de la comerciant un carnet TIR;

Materialul cu toate regulile vamale poate fi citit integral AICI (paginile 18-19 şi pagina 22).

De asemenea, el poate fi găsit pe site-ul Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România pe ACEASTĂ pagină.

Citeşte mai multe despre:   Brexit
 
 
 
Loading...