Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Zeci de milioane de acţiuni deținute de Ministerul Economiei la Nuclearelectrica, puse sub sechestru de frații Micula. Aceştia ar putea avea al doilea cel mai mare număr de acţiuni

Zeci de milioane de acţiuni deținute de Ministerul Economiei la Nuclearelectrica, puse sub sechestru de frații Micula. Aceştia ar putea avea al doilea cel mai mare număr de acţiuni

Un articol de: Redacția B1.ro - 03 Dec 2019, 17:16
Sursă: Bihoreanul & Facebook / Nuclearelectrica Economic

Frații Micula au câștigat la Curtea de Arbitraj Internațional un proces cu statul român în urma căruia, din cauza unei datorii de 395 milioane de euro, a fost impus un sechestru pe 22% din totalul acțiunilor deținute de statul român la Nuclearelectrica.

Mai exact, statul român a pierdut 67 de milioane de acțiuni, fiecare cu o valoare nominală de 10 lei (VEZI DECIZIA AICI). 

Inițial, datoria nu era 395 milioane de euro, ci de 84,5 milioane de euro. Cu dobânzi şi penalităţi, însă, datoria a ajuns la 395 de milioane de euro. Iar în situaţia în care fraţii Micula vor intra în posesia acţiunilor, vor deveni al doilea cel mai mare acţionar din companie.

De precizat că punerea sub sechestru nu înseamnă şi că fraţii Micula au obţinut controlul celor 67 de milioane de acţiuni. Pentru ca acest lucru să se întâmple, sentința dată de Curtea de Arbitraj Internaţional trebuie pusă în executare silită sau statul român să pună, din proprie iniţiativă, în aplicare sentinţa.

În situaţia în care fraţii Micula vor intra, într-adevăr, în posesia celor 27% din acţiuni, structura acţionariatului companiei Nuclearelectrica ar putea arăta astfel:

  • Ministerul Energiei - 60,49% din acțiuni (de la 82.49%)
  • Fraţii Micula - 22% din acțiuni
  • Fondul Proprietatea SA - 7,05% din acțiuni
  • Alţi acţionari10.45% din acțiuni

Ce alte procese au câştigat fraţii Micula în fata statului român în ultimele luni

  • August 2019 -  a fost instituita poprirea asupra conturilor ROMATSA după ce fraţii Micula au câştigat un proces la o instanţă din Belgia, miza procesului fiind suma de 400 milioane de euro
  • Septembrie 2019 - România a fost obligată la plata unei despăgubiri de circa 250 milioane dolari pentru încălcarea tratatului bilateral de protejare reciprocă a investițiilor dintre România și Şu edia. În acest dosar, Victor și Ioan Micula au avut de câștig de cauză la o instanţă din Statele Unite

Ioan și Viorel Micula sunt proprietarii grupului European Drinks, European Food, Scandic Distilleries și Transilvania General Import Export. Printre brandurile recunoscute ale grupului se numără Izvorul Minunilor, Frutti Fresh, Adria, Naty, Rollo, Olla, Viva și Bürger. Grupul European Drinks & Food controlează între 25 și 30 de procente din piața de sucuri și bere. 

În plus, cei doi mai şi mai multe hoteluri din stațiunea Mamaia din stațiunea Neptun-Olimp și un hotel din Stâna de Vale.

La toate acestea se adaugă şi afaceri din Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Spania și Italia.

Citeşte mai multe despre:   Nuclearelectrica,   Ministerul Economiei,   Ioan Micula,   Viorel Micula
 
Loading...