Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Bloomberg: Europa de Est alunecă spre cea mai mare criză economică de la prăbușirea comunismului

Bloomberg: Europa de Est alunecă spre cea mai mare criză economică de la prăbușirea comunismului

Un articol de: Andi Miron - 18 Mai 2020, 17:32
Bloomberg: Europa de Est alunecă spre cea mai mare criză economică de la prăbușirea comunismului Foto: Hepta - Abaca Press / Marechal Aurore/ABACA Economic

Pandemia de coronavirus determină puternice efecte în plan economic, la nivel global. Europa de Est de exemplu, se află pe marginea prăpastiei, potrivit experților, citați de Bloomberg.

În estul continentului european, criza COVID-19 determină cea mai aspră recesiune de la căderea sistemului comunist. Câteva săptămâni restrictive au fost de ajuns pentru ca multe afaceri să se prăbușească și în mod automat, să rezulte un număr semnficativ de șomeri.

Printre statele afectate din punct de vedere economic de noul coronavirus se numără Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia. Domeniul HORECA și auto cunosc cel mai puternic declin. La Skoda Auto, producător ceh, producția a scăzut cu peste 100.000 de mașini într-o lună de zile, informează sursa citată.

„Revenirea este puțin probabil să se producă atât de rapid pe cât am spus inițial”, au informat reprezentații Băncii Centrale din Cehia.

 

Scenariu pozitiv pentru România

 

În România și Bulgaria însă, perspectivele se anunță mult mai pozitive. Cele două state vecine au înregistrat creștere economică în primul trimestru din 2020, în ciuda scenariilor pesimiste, la nivel global.

„Probabilitatea evitării recesiunii este semnificativ ridicată. Potrivit scenariului nostru, economia României ar crește într-un ritm anual mediu cu 2,5%, în perioada 2020-2022”, a declarat Andrei Rădulescu, expert economist al unei bănci importante din România, potrivit Bloomberg.

Totodată, Europa de Est și-ar putea reveni mult mai rapid decât Europa Occidentală din punct de vedere economic. Pandemia a lovit mai târziu și mai slab estul continentului, iar autoritățile au reacționat mai rapid și mai ferm, subliniază economistul Beata Javorcik.

 

Al doilea val de infecții cu coronavirus ar putea fi mai mic

 

Evoluția economiei României este dependentă de cea a crizei medicale. Al doilea val de COVID-19, anticipat de mai toți medicii lumii, ar putea fi nesemnificativ, spune doctorul Alexandru Rafila. El declara înainte de starea de alertă, în data de 8 mai, că noul val va veni mai târziu și va fi mai puțin periculos, dacă vor fi respectate măsurile de distanțare socială și după încheierea stării de urgență.

„Al doilea val (n.r. – de infecții cu coronavirus) va veni în funcție de cum ne organizăm noi. Dacă luăm măsurile corecte, al doilea val va veni mai târziu și va fi mai mic”, spunea Rafila.

 

Germania, ținută în „șah” de COVID-19

 

În ultimele 24 de ore, Germania a înregistrat 342 de noi cazuri de coronavirus, a transmis Institutul Robert Koch, cel care furnizează bilanțul oficial al epidemiei în această țară. De asemenea, în ultima zi, noul coronavirus a provocat 21 de decese.

În acest context, cancelarul german Angela Merkel chiar a avertizat populația să nu se gândească la o revenire prea rapidă la viața normală: „Ar fi deprimant dacă ar trebui să revenim la măsurile restrictive”. Renunțarea graduală la măsurile restrictive impuse pentru a limita răspândirea bolii s-a produs în condițiile în care economia Germaniei a intrat în recesiune.

Din cauza pandemiei de coronavirus, economia Germaniei, cea mai puternică din Europa, a înregistrat în primul trimestru din 2020 cel mai sever declin trimestrial de la criza financiară din 2009 și al doilea cel mai mare de la reunificarea din 1990.

Citeşte mai multe despre:   COVID-19,   criza economica,   recesiune,   Germania,   Polonia,   Ungaria,   Bulgaria,   UE,   Uniunea Europeana