Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Care este cea mai mică pensie din România

Care este cea mai mică pensie din România

Un articol de: Traian Avarvarei - 02 Oct 2020, 18:43
Care este cea mai mică pensie din România Foto: Hepta - Abaca Press / Marechal Aurore/ABACA Economic

România este ţara în care diferenţele dintre pensii sunt uriaşe. Există pensionari care câştigă zeci de mii de lei lunar, în vreme ce alţii au doar câteva sute de lei.

Sunt circa 5 milioane de pensionari în România, aici fiind incluşi şi cei care primesc pensii speciale sau agricole. Diferenţele între pensionarii „speciali” şi cei obişnuiţi sunt însă enorme.

 

 

Care este cea mai mică pensie din România

 

 

Oficial, cea mai mică pensie primită în România este de 78 de lei pe lună. Un fost angajat al MApN cu o vechime de 2 ani și 11 luni și un salariu de 994 de lei este nevoit să-și ducă viața de pe o zi pe alta, scrie Libertatea.

La polul opus, bărbatul cu cea mai mare pensie din țară este un fost procuror comunist care a încasat pensia brută de 73.890 de lei lunar. Din aceasta se reținea un impozit de 7.189 de lei, la el ajungând 66.000 de ron pe lună. 

 Celebrul prezentator S-A STINS din viață. ESTE VESTEA TRISTĂ A ZILEIBeing Sent

 

Nivelul brut lunar al pensiei din sistemul public de pensii al CNPP, în martie 2020
 

 

 

540.568 de persoane din România aveau o pensie de cel mult 500 de lei/lunar în luna martie 2020

Pensie cuprinsă între 501 şi 600 de lei lunar - 258.863 beneficiari

Pensie între 601 şi 700 de lei - 343.116 de oameni

Pensie între 701 şi 800 de lei - 308.812 de persoane

Pensie lunară între 801 şi 900 de lei - 276.437 de beneficiari

Pensie între 901 lei şi 1.000 de lei - 267.016 persoane

Foto. Economica.net

 

 

Pensiile românilor au crescut de la 1 septembrie 2020

 

 

 

Guvernul Orban a anunțat că pensiile cresc cu 14% de la 1 septembrie 2020, nu cu 40% așa cum doreau social-democrații. Executivul a explicat că o majorare mai mare nu este posibilă în acest moment dificil din punct de vedere economic.

După noua majorare a pensiilor, cresc și mai mult diferențele dintre seniorii cu venituri mici și cei cu venituri mari. La o pensie de 1.000 de lei, majorarea a fost de 140 de lei, scrie Digi24. Cei care aveau 4.000 de lei primesc în plus 560 de lei.

Potrivit datelor Casei Naționale de Pensii, însă, în septembrie s-a dublat numărul persoanelor care încasează pensii mai mari de 5.000 de lei, arată Digi24.

 

 

 

Agențiile de rating încep să reacționeze la creșterea pensiilor


 


 

Pensiile au crescut cu 14%, însă Parlamentul a decis că procentul trebuie să fie de 40%. Este o cheltuială uriașă, pe care Guvernul spune că bugetul nu o poate suporta în această perioadă. Analiștii cred că și majorarea aplicată de la 1 septembrie este un efort financiar prea mare.

Standard & Poor's, care va revizui calificativul acordat României la începutul lunii decembrie, avertizează că, fiscal vorbind, țara noastră se întinde mai mult decât îi este plapuma.

Deficitul bugetar ar putea ajunge la peste 10% din PIB.

Potrivit celor mai recente date ale Ministerului Finanțelor, deficitul bugetar a urcat la 5,18 la sută după primele opt luni ale anului.

Citeşte mai multe despre:   pib,   cresterea pensiilor,   deficit bugetar