Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Ce înseamnă „piață emergentă” și de ce trecerea României la acest statut este comparată cu aderarea la UE

Ce înseamnă „piață emergentă” și de ce trecerea României la acest statut este comparată cu aderarea la UE

Un articol de: Irina Mina - 21 Sep 2020, 11:54
Ce înseamnă „piață emergentă” și de ce trecerea României la acest statut este comparată cu aderarea la UE Economic

Piaţa de capital din România a fost promovată oficial, luni, la statutul de „piaţă emergentă”, în urma unei decizii istorice luate de agenţia de evaluare financiară FTSE Russell. Anterior acestei decizii, România avea statul de „piaţă de frontieră”.

Ce este „piața emergentă”

O piață emergentă este de obicei considerată economia unei țări care se află intr-un anumit stadiu de dezvoltare, are o piață de capital reglementată și eficientă iar veniturile populației sunt în creștere dar se află în continuare sub media țărilor dezvoltate.

În prezent există 24 de piețe emergente identificate în indexul MSCI: Brazilia, Chile, Columbia, China, Mexic, Peru, Republica Cehă, Egipt, Grecia, Ungaria, Polonia, Qatar, Rusia, Africa de Sud, Turcia, Emiratele Arabe Unite, China, India, Indonezia, Corea de Sud, Malaezia, Pakistan, Filipine, Taiwan si Tailanda, scrie financialmarket.ro. În timp de acum aproape 30 de ani în acest sector erau doar 10 țări - reprezentând doar 1% din valoarea totală a acțiunilor disponibile investitorilor privați, astăzi cele 24 de națiuni reprezintă aproape 30% din piața investițională la nivel mondial.

Clasificarea țărilor în diferite categorii este realizată prin intermediul indexului MSCI care analizează dimensiunea, lichiditatea și accesibilitatea pe piața de capital, atribuindu-i astfel un anumit statut investițional.

Dacă o țară beneficiază de statutul de ”piață emergentă”, înseamnă că atât fondurile active, cât și cele pasive, care utilizează indicele MSCI Emerging Markets ca punct de referință, pot investi în companii listate în țara respectivă, ceea ce conduce la o creștere semnificativă a investițiilor străine.

Moment istoric: România trece la statutul de „piaţă emergentă”

Furnizorul global de indici FTSE Russell a promovat România la statutul de Piaţă Emergentă de la cel de Piaţă de Frontieră, în septembrie 2019, decizia fiind luată după ce România s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare.

Astfel că, luni, piaţa de capital din România a fost promovată oficial.

Promovarea este considerată importantă deoarece noul statut înseamnă noi posibilităţi de investiţii.

„Fonduri mult mai mari decât cele de până acum şi care gestionează sute de miliarde de euro vor putea să investească în România în următorii ani pentru că până acum aceşti administratori de fonduri erau restricţionaţi, prin prospect, să investească în pieţele de frontieră”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori București (BVB), Lucian Anghel.O femeie din Argeș a găsit 10.000 de lei într-o parcare și a crezut că poate să-i păstreze. După patru zile cineva i-a bătut la ușă

Trecerea României la statutul de „piaţă emergentă”, comparată cu aderarea la UE

Anul trecut, Lucian Anghel a spus că promovarea României la statutul de Piaţă Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piaţa de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană, scrie Digi24.

„Promovarea României la statutul de Piaţă Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piaţa de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană. România merita să fie promovată pentru că a demonstrat, în repetate rânduri, că este o piaţă funcţională şi accesibilă. Un nou statut înseamnă noi posibilităţi de investiţii. Fonduri mult mai mari decât cele de până acum şi care gestionează sute de miliarde de euro vor putea să investească în România în următorii ani pentru că până acum aceşti administratori de fonduri erau restricţionaţi, prin prospect, să investească în pieţele de frontieră. Tocmai de aceea, investitorii români ar putea să beneficieze pe termen lung de această promovare fructificând randamentele oferite de oportunităţile investiţionale pe bursă. Am dori să le mulţumim tuturor entităţilor implicate în piaţa de capital şi autorităţilor care au fost aproape de bursă în acest proces de reformă a pieţei locale care a început acum aproape 7 ani”, a afirmat, la acel moment, Lucian Anghel preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB.

 

Citeşte mai multe despre:   piata emergenta,   BVB