Cel mai mic computer din lume măsoară un milimetru pătrat

Cel mai mic computer din lume măsoară un milimetru pătrat
Foto: dailymail.co.uk

Cercetătorii de la Universitatea din Michigan au construit cel mai mic sistem computerizat din lume, care va putea fi folosit în tratamentul pacienţilor ce suferă de glaucom, potrivit dailymail.co.uk. Dispozitivul măsoară numai 1 milimetru pătrat, înglobînd un microprocesor, un senzor de presiune, un acumulator, o celulă fotovoltaică şi un emiţător radio cu antenă.

Coordonatorii programului au declarat că dispozitivul nu necesită setarea manuală a semnalului radio pentru sincronizarea cu o reţea wireless de computere.

Procesorul folosit de dispozitivul de monitorizare oculară face parte din a treia generaţie a cipurilor Pheonix construite de universitatea americană.

Cercetătorii susţin că, în timp, acest produs poate pune bazele unei reţele globale de monitorizare a nivelului poluării, putând fi folosit chiar și ca sistem de supraveghere.

Pentru reîncărcare, acumulatorii PC-ului au nevoie de o oră şi jumătate de expunere la lumina solară sau de zece ore de lumină artificială zilnic. Produsul este considerat a fi viitorul industriei IT și va fi disponibil pe piaţă peste câțiva ani.

„Marea provocare este să ajungem la sisteme de aceeaşi dimensiune, cu o serie de noi aplicaţii în monitorizarea corporală, a mediului înconjurător sau a clădirilor. Pentru că sunt atât de mici, se pot produce sute de mii de unităţi. Mai mult, zeci sau sute pot fi integrate într-un organism uman, şi această creştere individuală va aduce un plus în sectorul semi-conductorilor”, a declarat unul dintre coordonatorii programului, Dennis Sylvester.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe