Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Comisia Europeană solicită ca românii să fie cât mai clar informați că își pot schimba furnizorii, în urma liberalizării pieței energiei

Comisia Europeană solicită ca românii să fie cât mai clar informați că își pot schimba furnizorii, în urma liberalizării pieței energiei

Un articol de: George Lupu - 15 Feb 2021, 15:24
Comisia Europeană solicită ca românii să fie cât mai clar informați că își pot schimba furnizorii, în urma liberalizării pieței energiei FOTO: Pixabay.com Economic

Comisiei Europeană transmite Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și Ministerului Energiei că românii trebuie trebuie informați cât mai clar că își pot schimba furnizorii, în urma liberalizării pieței energiei.

 

Comisia Europeană cere autorităților române măsuri pentru informarea corectă a consumatorilor

 

Potrivit hotnews.ro, Comisia precizează într-o scrisoare adresată autorităților din România că măsurile trebuie să vizeze furnizarea de informații către consumatori, în special despre dreptul lor de a alege alți furnizori, îmbunătățirea comparatoarelor de prețuri și limitarea barierelor în calea transferului de la un furnizor la altul.

De asemenea, potrivit sursei citate, Comisia Europeană va efectua o analiză privind activitatea ANRE, despre cum respectă legislația ca reglementator în energie.

Executivul european arată că este necesară o monitorizare strictă a modului în care sunt aplicate principiile concurenței și modului în care sunt protejați consumatorii.

Cei care erau în regim reglementat până la 1 ianuarie 2021 și care au trecut automat în serviciul universal, la unul dintre furnizorii de ultimă instanță (ENEL, Electrica, CEZ, E.ON), au primit facturi mult mai mari decât în decembrie. Facturile sunt mai mari și decât cele ale persoanelor care au schimbat furnizorul.

 

Ministrul Energiei solicită schimbarea Ordinului ANRE

 Dorian Popa a dezvăluit cine era, de fapt, poliţistul mort în accidentul de motocicletă din faţa Casei Poporului

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a precizat, la Digi 24, că la un imobil nelocuit al său a primit o factură la curentul electric de 972 de lei, chiar dacă consumul real este unul în jur de 10-15 lei, potrivit estimărilor sale. Acesta a mai spus că ordinul ANRE ar trebui modificat. 

Virgil Popescu a spus marţi seară, că a primit la o locuință a sa, unde nu locuieşte nimeni, o factură de 972 de lei pentru energie electrică, chiar dacă consumul real este în jur de 10-15 lei, spune acesta, potrivit news.ro.

"Săpând pe firul facturii, este o factură estimată de către distribuitor, care a trimis aceste cifre - pentru că trebuie să ştie toţi românii, orice român are un contract cu furnizorul, dar distribuţia, adică firele, contoarele, citirea acestora, estimările se fac de către distribuitor - în cazul meu au fost făcute de distribuitorii din această zonă şi s-au transmis către furnizor, care nu deţinea şi distribuţia. Şi am primit factura de 972 de lei”, a afirmat Virgil Popescu, la Digi 24.

Citeşte mai multe despre:   Comisia Europeana,   ANRE