Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Congresul CECCAR 2018: Tehnologia, o provocare pentru experții contabili. Ce mesaj a transmis președintele Klaus Iohannis (VIDEO)

Congresul CECCAR 2018: Tehnologia, o provocare pentru experții contabili. Ce mesaj a transmis președintele Klaus Iohannis (VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 28 Sep 2018, 21:14
Economic

Profesioniştii contabili se pregătesc să facă faţă noilor provocări precum gândirea integrată, globalizarea şi tehnologia. Profesia de contabil, aşa cum era ea cunoscută în mod tradiţional, se transformă pe zi ce trece, iar profesionişitii din domeniu au nevoie de adaptare rapidă şi de colaborare ca să păstreze standarelde înalte ale calităţii acestei activităţi. Aceasta a fost mesajul general lansat la Congresul anual al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR). Preşedintele României le-a transmis şi el un mesaj de susţinere la Palatul Parlamentului. 

Aproximativ 500 de reprezentanţi ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, ai autorităţilor mediului de afaceri sau ai unor organizaţii internaţionale şi regionale din domeniul contabil, participă între 28-29 septembrie la Congresul profesiei contabile. Evenimentul a ajuns la ediția a XXII a. 

Tema din acest an vizează viitorul profesiei de contabil în contextul noilor provocări globale și atinge trei teme esențiale: gândirea integrată, globalizarea și tehnologia.  

„Toți trebuie să facem o schimbare și când vorbim de gândire integrată vorbim deja de o manieră de a judeca nepartinică și nu mă refer la partide politice. Este evident clar că rolul nostru trebuie să devină unul mult mai activ atât în a educa antreprenoriatul, cât și a fi alături de autoritățile de reglementare în a oferi soluții”, a declarat Robert Aurelian Șova, președinte CECCAR.  

Despre soluții au vorbit și oficialii Ministerului de Finanțe prezenți la eveniment. Noile tendințe în afaceri și dinamica proceselor de business întăresc rolul pe care îl joacă profesionistul contabil într-o companie. Oficialii guvernamentali i-au asigurat, astfel, pe profesioniștii contabili de dialog permanent cu CECCAR și cu alte organisme profesionale pentru crearea unui mediu de afaceri stimulativ. 

”Un mediu economic în schimbare aduc provocări care impun măsuri legisative și soluții corespunzătoarea probemelor practice. Informațiile financiare furnizate prin situațiile financiare întocmite de dumneavoastră stau la baza multor decizii cu impact în viața economică și socială. Exercitarea acestei profesorii în mod independent trebuei să reprezinte în continuare preocupările de baza ale CECCAR”, a precizat Eleodor Mandreș, secratar de stat în Ministerul Finanțelor. 
 
Şi preşedintele României a transmis un mesaj la Congresul organizat de Corpul Experților Contabili în contextul celor 100 de ani de la Marea Unire și 97 de ani de istorie a profesiei contabile reglementate în țara noastră. Mesajul a fost prezentat de unul dintre consilierii săi. 

„Dumneavoastră știți foarte bine că nu este sănătos pentru o companie să se împrumute pe termen lung pentru a finanța cheltuieli curente. Același raționament poate fi extins și la nivelul economiei naționale. Alocarea resurselor în detrimentul investițiilor nu este un model sustenabil de dezvoltare economică. Dezbaterea politicilor publice și a posibilelor soluții este nu doar un drept, ci și o obligație a tuturor actorilor politici și economici, iar cuvântul avizat al dumneavoastră este unul deosebit de important”, a transmis Cosmin Marinescu, consilier prezidențial, Departamentul Politici Economice și Sociale. 

Şi preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor din Romania, George Constantin Păunescu, le-a transmis un mesaj contabililor.

”Sunteți apărătorii sănătății noastre, a activitații noastre, a întreprinzătorilor. Vă mulțumesc mult de tot efectiv pentru tot ce faceți pentru întreprinzători. Vă doresc succes în tot ce intreprindeți și mai ales în activitatea aceasta deosebită de a apăra interesele întreprinzătorilor”, a spus George Constantin Păunescu, președinte UGIR. 

România are 37.000-38.000 de specialişti contabili. În contextul dependenței de tehnologie, fapt ce nu se întâmpla acum 10-15 ani, profesia tradiţională de contabil se transformă. Expertul contabil va deveni 'mâna dreaptă a antreprenorului', cel care va ști să traducă limbajul cifrelor într-un limbaj economic şi de management pentru antreprenor.

Cea a de a doua zi a Congresului CECCAR va fi dedicata fiscalității în economia digitală și creșterii relevanței cadrului de raportare în contextul socio-economic actual.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   CECCAR,   Klaus Iohannis
 
 
 
Loading...