Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Consiliul Concurenței va prezenta lista neagră a companiilor implicate în licitații trucate

Consiliul Concurenței va prezenta lista neagră a companiilor implicate în licitații trucate

Un articol de: George Lupu - 26 Aug 2020, 17:37
Consiliul Concurenței va prezenta lista neagră a companiilor implicate în licitații trucate sursa foto: pixabay Economic

Consiliul Concurenţei va prezenta o listă cu operatorii economici implicați în investigaţii legate de trucarea unor licitaţii, pentru a veni în sprijinul autorităţilor care fac evaluarea.

Instituția şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) au elaborat un document, "Opinie comună", care clarifică modalităţile prin care o companie care a fost sancţionată pentru participarea la o înţelegere de tip cartel vizând trucarea de licitaţii poate fi reabilitată dacă se află în situaţia de a fi exclusă de la o procedură de atribuire.

"Pentru a veni în sprijinul autorităţilor care fac evaluarea, Consiliul Concurenţei va publica pe pagina proprie de internet o listă actualizată (blacklist) care va cuprinde denumirea operatorilor economici care au fost implicaţi în investigaţii privind trucarea de licitaţii, deciziile de sancţionare din ultimii 3 ani, precum şi menţiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea naţională de concurenţă", se precizează într-un comunicat de presă al Consiliului Concurenței.

Astfel, compania poate prezenta autorităţii contractante decizii emise de Consiliul Concurenţei în ultimii trei ani care dovedesc că a colaborat cu instituţia prin aplicarea la politica de clemenţă şi/sau recunoaştere a faptei anticoncurenţiale, precum şi dovezi privind elaborarea şi implementarea unui program de conformare cu legislaţia din domeniul concurenţei, în concordanţă cu Ghidul privind conformarea cu regulile de concurenţă.

În acelaşi timp, autorităţile contractante au libertatea de a evalua de la caz la caz măsurile luate de operatorii economici şi dovezile prezentate de aceştia.

Citeşte mai multe despre:   Consiliul Concurentei