Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic CORONAVIRUS | Ministrul Economiei: "Companiile din industria auto doresc producerea în ţară a ventilatoare mecanice"

CORONAVIRUS | Ministrul Economiei: "Companiile din industria auto doresc producerea în ţară a ventilatoare mecanice"

Un articol de: George Lupu - 28 Mar 2020, 17:51
CORONAVIRUS | Ministrul Economiei: "Companiile din industria auto doresc producerea în ţară a ventilatoare mecanice" Foto: gov.ro Economic

Există posibilitatea ca în România să se producă în curând ventilatoare mecanice necesare pentru tratarea cazurilor grave de coronavirus, a afirmat sâmbătă ministrul Economiei, Virgil Popescu, într-o intervenție televizată.

În acest sens, ministrul a dezvăluit că există un grup de lucru din care fac parte companii din industria auto, dar şi că zeci de companii locale se arată interesate de producţia de materiale necesare în lupta cu noul coronavirus.

"Avem liste cred că de 50, 70, 80 de companii, sună, discută cu responsabili cu acest subiect. (...) Astăzi am o întâlnire cu un posibil investitor care vine de la Cluj pentru a putea încerca o posibilă producţie de ventilatoare mecanice în România. (...) Orice producător care doreşte să facă acest lucru îl sprijinim prin finanţare, prin linii de credit cu dobândă zero, prin garanţii ale statului român, tocmai pentru a porni această producţie de materiale esenţiale”, a afirmat ministrul Economiei, într-o intervenţie telefonică, sâmbătă după amiază, la Digi 24.

Acesta a precizat că şi producătorii din industria auto lucrează la un prototip pentru a încerca să producă ventilatoare, iar compania Romarm lucrează pentru a demara producţia de măşti în România.

"Toate companiile din industria auto s-au reunit într-un grup de lucru şi doresc sprijinirea economiei româneşti, doresc producerea în ţară a acelor ventilatoare mecanice, dar toate, pe bună dreptate, ne cer un proiect, încercăm să facem acest lucru”, a afirmat ministrul Economiei.

Toate statele afectate de pandemia de coronavirus se confruntă cu un număr insuficient de ventilatoare mecanice, inclusiv SUA, cea mai mare putere economică.

Președintele Donald Trump a invocat, vineri, Legea producției de apărare și a ordonat General Motors să producă ventilatoare, pentru ca SUA, națiunea cu cele mai multe cazuri de COVID-19, să facă față numărului tot mai mare de pacienți.