Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic CORONAVIRUS | Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Dacă nu se întâmplă altceva până atunci, cred că 90%, se vor deschide mall-urile din 15 iunie (VIDEO)

CORONAVIRUS | Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Dacă nu se întâmplă altceva până atunci, cred că 90%, se vor deschide mall-urile din 15 iunie (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 07 Iun 2020, 19:28
CORONAVIRUS | Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Dacă nu se întâmplă altceva până atunci, cred că 90%, se vor deschide mall-urile din 15 iunie (VIDEO) Foto: Inquam Photos/Octav Ganea Economic

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, anunță că există șanse foarte mari ca mall-urile să fie redeschise începând din 15 iunie. Totul depinde însă, în continuare, de felul în care va evolua epidemia de coronavirus din România. Redeschiderea marilor centre comerciale este extrem de importantă pentru economie, subliniază Florin Cîțu, adăugând că această măsură aduce beneficii în viața cetățenilor și din punct de vedere psihologic și al socializării.

 

Forin Cîțu spune că sunt șanse foarte mari ca mall-urile să se redeschidă din 15 iunie

 KAUFLAND / LIDL / CARREFOUR / PROFI / MEGA IMAGE / AUCHAN. ANUNŢUL CE AFECTEAZĂ TOŢI CLIENŢII DIN ROMANIA

Astfel, dacă situația îmbonăvirilor de COVID-19 nu se va înrăutăți, ministrul Finanțelor a dat ca aproape sigură redeschiderea mall-urilor de la jumătatea lunii iunie.

"În această perioadă consumul online a crescut foarte mult, unii oameni au învăţat să folosească consumul online de nevoie, dar o parte importantă a consumului se face prin mall-uri şi cred că aceasta este următoarea relaxare. Din punctul meu de vedere, este important să se asigure condiţiile de transport, astfel încât transportul de mărfuri să se facă fără restricţii, pentru că înseamnă şi costuri mai reduse de producţie, dar aici depinde şi de alte pieţe. Dacă nu se întâmplă altceva până atunci, cred că 90% se vor deschide mall-urile din 15 iunie", a spus Florin Cîțu, la Digi 24.

 

Ministrul Finanțelor: Redeschiderea mall-urilor este importantă pentru economia românească

 

Ministrul Finanțelor a subliniat importanța economică a redeschiderii centrelor comerciale.

"În acelaşi timp este important în economia românească (...) ca statul să investească. Anul acesta am avut în buget aproape 50 de miliarde de lei alocaţi către investiţii, am crescut la rectificarea bugetară banii alocaţi în continuare investiţiilor şi o vom face şi în următoarea perioadă. Este schimbarea de paradigmă despre care am vorbit înainte de criză: un guvern liberal va veni şi va pune accent pe investiţii”, a mai spus Florin Cîțu.

 

Premierul Ludovic Orban: Redeschiderea mall-urilor, numai după o evaluare care va fi făcută cu 3-4 zile înainte de data de 15 iunie

 

Și premierul Ludovic Orban a făcut, recent, precizări cu privire la redeschiderea mall-urilor. Șeful Guvernului a spus că autoritățile vor lua o decizie în acest sens, cu câteva zile înaintea datei de 15 iunie, când ar urma să înceapă a treia etapă de relaxare a restricțiilor ce au fost instituite în ultimele luni pe teritoriul României cu scopul de a limita răspândirea noului coronavirus.

"Noi am gândit un plan de relaxare în paşi, din 15 în 15 zile, pe baza evaluărilor făcute de specialişti în funcţie de riscul epidemiologic aferent fiecărui tip ce activitate. Sigur că este posibilă şi că ne dorim, încetul cu încetul, reluarea tuturor activităţilor, deocamdată este prematur să spunem 100%. Avem în vedere şi acest lucru, să deschidem mall-urile, să deschidem şi alte activităţi, dar numai după o evaluare care va fi făcută cu 3-4 zile înainte de data de 15 iunie vom lua o decizie”, a declarat Ludovic Orban.

La rândul său, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, sâmbătă, că următoarea etapă a relaxării va veni cu surprizie plăcute pentru români.

„Pentru a treia etapă de relaxare vor fi multe surprize plăcute. Nu vreau să spun acum care din ele, pentru că nu este corect față de colegii mei cu care voi lucra. Cu siguranță, vor fi bine primite de către populație, dar vreau să precizez că sunt în funcție și de analiza, de statistica epidemiologică, de consultarea specialiștilor în boli infecțioase”, a spus șeful MAI.

 

Situația actualizată a cazurilor de coronavirus, la nivel național

 

Cele mai recente date anunțate de Grupul de Comunicare Strategică arată că, în acest moment, în România, sunt confirmate 20.479 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, ceea ce înseamnă că în ultimele 24 de ore a fost înregistrată o creștere de 189 de cazuri. În continuare, 144 de pacienți sunt internați la terapie intensivă. Bilanțul deceselor a ajuns la 1326, în timp ce numărul celor care s-au vindecat a depășit 14.600.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Florin Citu,   coronavirus,   COVID-19,   Ludovic Orban,   Marcel Vela