Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Cu cât a crescut averea lui Ion Țiriac și pe ce loc se află la nivel mondial, în topul miliardarilor

Cu cât a crescut averea lui Ion Țiriac și pe ce loc se află la nivel mondial, în topul miliardarilor

Un articol de: Andrei Vlad - 03 Mar 2021, 13:00
Cu cât a crescut averea lui Ion Țiriac și pe ce loc se află la nivel mondial, în topul miliardarilor Foto: forbes.com Economic

Criza COVID-19 a ajutat mulți oameni de afaceri să-și crească averile. Printre cei mai cunoscuți, Jeff Bezos - Amazon, Elon Musk - Tesla, Space X și Mark Zuckerberg - Facebook. Printre miliardarii lumii, prolifici în ultimul an, se numără și românul Ion Țiriac. 

Anul trecut, averea lui Ion Țiriac era estimată la 1,2 miliarde de euro. În 2021, averea fostului tensimen a urcat cu 300 de milioane de euro, până la 1,5 miliarde de euro. Astfel, Țiriac a urcat pe locul 2.238 în topul celor mai bogați oameni din lume, potrivit Profit.ro. În 2020, omul de afaceri român era pe poziția 2.276.

În prezent, cel mai bogat om din lume este fondatorul Tesla, Elon Musk, cu o avere estimată la peste 185 de miliarde de euro, iar podiumul este completat de Jeff Bezos - Amazon și Bernard Anault - LVMH. 

 

Ion Țiriac și-a dat demisia de la Federația Română de Tenis, pentru a se concentra pe afaceri

 

Ion Țiriac și-a anunțat demisia din fruntea FRT în luna februarie, la mai puțin de doi ani de când a preluat mandatul. Omul de afaceri s-a declarat înfrânt de sistem. 

Fostul mare sportiv a câștigat șefia FRT încă din primul tur, în data de 19 iunie 2019. 32 de voturi a primit omul de afaceri, urmat de Marius Vecerdea, cu 11 voturi, Ion Țupa, cu 3 voturi și Liviu Ursuleanu - 0 voturi. 

Citeşte mai multe despre:   Ion Tiriac,   bogati,   miliardari,   bani