Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Cum se aplică șomajul tehnic și care sunt beneficiarii. Procedura a suferit câteva modificări

Cum se aplică șomajul tehnic și care sunt beneficiarii. Procedura a suferit câteva modificări

Un articol de: Roxana Mirea - 30 Mar 2020, 23:39
Cum se aplică șomajul tehnic și care sunt beneficiarii. Procedura a suferit câteva modificări Economic

Noi modificări aduse ordonanței care prevede acordarea șomajului tehnic. Pentru a beneficia de acest tip de șomaj, era nevoie de un certificate pentru situații de urgență de la Ministerul Economiei. Potrivit noilor modificări, acest certificat nu mai este necesar. Ba mai mult, aria aplicabilității șomajului tehnic și modul de acordare a sumelor respective s-au extins. Ordonanța a fost adoptată de Guvern joi, dar s-a publicat în Monitorul Oficial, luni, 30 martie.

Cei care beneficiază de șomajul tehnic sunt salariații angajatorilor care reduc sau întrerup temporar activitatea total sau parțial ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului, pe timpul stării de urgență și PFA-urile, Întreprinderile Individuale, profesiile liberale și persoanele fizice care au venituri din drepturi de autor și care nu-și mai pot exercita activitatea, potrivit hotnews.ro.

Pentru a beneficia de acest tip de șomaj, în cee ace privește firmele, angajatorii sunt nevoiți să depună, prin poștă electronică, o cerere semnată și datată de reprezentantul legal însoțită de o declarație pe propria răspundere și de lista persoanelor care urmează să beneficizeze de această indemnizație, asumată de reprezentantul legal al angajatorului. Toate acestea trebuie trimise la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a Municipiului București, în raza cărora își au sediul social.

Dacă un angajat are mai multe contracte de muncă, dar doar unul este activ pe perioada stării de urgență, respectivul angajat tot nu beneficiază de indemnizație. Însă, dacă toate contractile sunt suspendate, va beneficia în funcție de contractul salarial cel mai avantajos.

În ceea ce privește PFA-urile, Întreprinderi Individuale, profesiile liberale și persoanele care au venituri din drepturi de autor, persoanele trebuie să depună actele la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială. Este vorba de o cerere la agenția teritorială, însoțită de copia actului de indentitate și o declarație pe propria răspundere. Toatre acestea se efectuează online. Acestea trebuie depuse până pe data de 10 a lunii curente pentru plata indemnizației din luna anterioară.


În cazul firmelor, indemnizația este de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut.

Plata se face în cel mult 15 zile de la stat de la depunerea documentelor în conturile pe care le au la băncile comerciale. După care, angajatorul trebuie să vireze banii angajaților în termen de trei zile lucrătoare.
În ceea ce privește PFA-urile, Întreprinderi Individuale, profesiile liberale și a persoanelor care au venituri din drepturi de autor, suma de bani va fi virată în conturile acestora în termen de 10 zile de la depunerea documentelor pentru perioada aferentă stării de urgență instituită prin Decretul Președintelui.

Este vorba tot despre 75% din salariul mediu brut.

 



 

Citeşte mai multe despre:   Ministerul Economiei