Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Darius Vâlcov: Bugetul va fi trimis în Parlament pe 10 decembrie, nu vor fi creşteri de taxe

Darius Vâlcov: Bugetul va fi trimis în Parlament pe 10 decembrie, nu vor fi creşteri de taxe

Un articol de: -
Foto: incont.ro Economic

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat, luni, că bugetul va fi definitivat până vineri, urmând ca ulterior să fie discutat cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internațional, iar pe 10 decembrie va fi trimis Parlamentului.

”Vineri vom avea bugetul definitivat. Va fi liber până marţi, iar marţi vine Comisia Europeană şi FMI. De pe 2 până pe 10 îl vom pune în dezbatere, iar probabil pe 10 decembrie, când va pleca Comisia, vom veni cu el în Parlamet şi în dezbatere. Mi-aş dori foarte mult ca până la sfârşitul sesiunii să îl şi finalizăm, undeva pe 19 decembrie cred că ne-am putea încadra cu aprobarea bugetului pentru anul viitor”, a spus ministrul Vâlcov, citat de Mediafax.

El a precizat că bugetul nu va conţine majorări de taxe şi impozite şi că Executivul ia în calcul adoptarea unor măsuri de relaxare fiscală.

”Noi deja, datorită conformării şi gradului de colectare mai bun, preconizăm că vom putea să facem liniştiţi bugetul cu tot ceea ce am adoptat până azi, ba chiar ne gândim la unele măsuri suplimentare de relaxare fiscală”, a spus Vâlcov, care a arătat că nu poate spune până vineri care vor fi aceste măsuri, atunci fiind definitivat bugetul şi că, oricum, premierul este cel care le va comunica.

Întrebat dacă printre măsuri e inclusă şi reducerea TVA, Vâlcov a precizat: ”Putem să ne gândim inclusiv la asta”.

”În urma negocierilor şi discuţiilor pe care le vom avea cu FMI, e posbil (să ne gândim la reducerea TVA, n.r.) şi la anumite produse, dar e posibil să ne gândim şi la general”, a adăugat Vâlcov.

Citeşte mai multe despre:   darius valcov,   Parlament,   buget,   taxe,   impozite
 
 
 
Loading...