Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Ce spune publicaţia Bloomberg despre Mugur Isărescu. 'Autoritatea lui Isărescu a fost atacată'

Ce spune publicaţia Bloomberg despre Mugur Isărescu. 'Autoritatea lui Isărescu a fost atacată'

Un articol de: Redacția B1.ro - 21 Mai 2019, 18:51
Economic

Decizia pe care Mugur Isărescu o va lua în toamna, când îi expiră mandatul, ar putea fi crucial pentru independenţa băncii centrale a României într-o eră a populismului, relatează Bloomberg.

După mai mult de un sfert de secol la şefia BNR, Mugur Isărescu este cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale de până acum.

Guvernatorul BNR, în vârstă de 69 de ani, a trecut prin toate conjuncturile economice: de la hyperinflaţie, până la o Românie aflată în pragul falimentului sau criză financiară din 2008. 

Ce va face după luna octombrie, când îi expiră mandatul, ar putea fi crucial pentru independenţa băncii centrale a României într-o eră a populismului.

România, o ţară de 20 de milioane de locuitori, le dă deja dureri de cap oficialilor UE, care se luptă cu ameninţările la adresa democraţiei şi în alte ţări din fostul bloc communist. Ungaria şi Polonia deja au comitete de stabilire a ratelor dobânzilor înţesate cu aliaţi ai guvernelor.

Isărescu ar putea fi înclinat să plece dacă vă o exista ameninţare similară și în România, unde toţi membrii Consiliului de Administrație al BNR urmează să fie realeşi sau înlocuiţi, indica Bloomberg.

"Dacă actuala conducere este înlocuită de către oameni mai puţini calificaţi şi loiali factorului politic, atunci randmentul titlurilor de stat ar putea creşte, iar leul ar putea fi supus unei noi presiuni. Îmi este teamă că dacă nu e Isărescu, va fi cineva mai puţin credibil şi cu mai puţină influenţă”, a precizat Blaise Antin, din cadrul American TCW Group – un mai vechi cumpărător de titluri de stat româneşti.

Pentru România, nu este un moment deloc potrivit pentru o astfel de schimbare. După o creştere rapidă, economia dă semne de încetinire, în timp ce deficitul bugetar e pe punctul de a depăşi limitele impuse de UE anul viitor, iar deficitul de cont curent este la cel mai ridicat nivel din 2008. Cu alegerile prezidenţiale şi parlamentare programate să aibă loc până la finalul anului 2020, nevoia unei mâini ferme este clară.

Isărescu este exact acest lucru, consideră Bloomberg. El a jucat un rol cheie în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană în 2007 şi a fost o ancoră de stabilitate în timp ce multe guverne s-au prăbuşit. Cu supravegherea lui la economie, hiperinflaţia a fost eliminată, iar creşterea a ajutat la uşurarea sărăciei. Următorul obiectiv ar fi adoptarea monedei unice, un obiectiv stabilit pentru 2024.

Isărescu are şi influenţă internaţională. A colaborat cu oameni precum Alan Greenspan şi Mario Draghi, a primit 17 titluri de onoare universitare şi este un membru al exclusivistului Bilderberg Group.

Însă autoritatea lui Isărescu a fost atacată. El s-a plâns că Guvernul nu l-a consultat la deciziile luate, de la reduceri de taxe şi până la impunerea aşa-numitei „taxe pe lăcomie” a băncilor – primă măsură generând un factor inflaționist, iar a doua declanşând cele mai mari vânzări în masă pe Bursă de la Bucureşti din ultimul deceniu.

Potrivit Bloomberg, potenţialii înlocuitori ai lui Mugur Isărescu ar fi Florin Georgescu, prim-viceguvernator din 2004 sau Aura Socol, profesor în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti (cu legături în PSD(.

De asemenea, pe lista s-ar afla şi Cristian Socol (soţul Aurei Socol) şi Leonardo Badea (economist cu legături în PSD), care conduce acum Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

 
 
 
Loading...