Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Declarația care trebuie completată de milioane de români după Paște: Care este termenul limită până la care trebuie depusă 

Declarația care trebuie completată de milioane de români după Paște: Care este termenul limită până la care trebuie depusă 

Un articol de: - 28 Mar 2018, 09:59
Declarația care trebuie completată de milioane de români după Paște: Care este termenul limită până la care trebuie depusă  Economic

Declarația unică pentru persoanele fizice, care reprezintă o comasare a șapte formulare fiscale, se poate depune la ANAF până la data de 15 iulie.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost publicată vineri în Monitorul Oficial și a început să se aplice. 

Termenul limită până la care trebuie emise modelul declarației unice și instrucțiunile sale de completare este stabilit pentru 22 aprilie 2018. 

Prin acest formular, contribuabilii vor declara veniturile realizate în anul anterior, veniturile estimate pentru anul în curs și contribuțiile sociale datorate pentru anul în curs.

Printre cei care trebuie să depună această declarație se numără persoanele fizice care obțin venituri din activități independente, printre care cele cu venituri din dividende, chirii sau drepturi de autor.

Cele șapte declarații care vor fi comasate sunt: formularul 200 (veniturile realizate din România); formularul 201 (veniturile realizate din străinătate); formularul 220 (venitul estimat/norma de venit); formularul 221 (normele de venit pentru agricultură); formularul 600 (stabilirea contribuțiilor de pensii -- CAS -- și sănătate -- CASS -- datorate statului); formularul 604 (stabilirea CASS pentru persoanele fără venituri); formularul 605 (cererea de stopare a plății CASS pentru persoanele fără venituri).

În 2019, termenul limită pentru depunerea declarației va fi 15 martie.
 

Citeşte mai multe despre:   ANAF