Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Deficitul bugetar a ajuns la 4,7% din PIB în primele șapte luni ale anului

Deficitul bugetar a ajuns la 4,7% din PIB în primele șapte luni ale anului

Un articol de: George Lupu - 26 Aug 2020, 12:50
Deficitul bugetar a ajuns la 4,7% din PIB în primele șapte luni ale anului Economic

Ministerul Finanțelor a anunțat miercuri că execuţia bugetului general consolidat în primele şapte luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 49,68 miliarde de lei, reprezentând 4,7% din PIB, conform unui comunicat de presă.

 

Deficitul Bugetar, în creștere pe fondul pandemiei

 

După primele şase luni ale anului 2020, bugetul a consemnat un deficit de 45,17 miliarde lei (4,17% din PIB). Anul trecut în aceeaşi perioadă, execuţia bugetului general consolidat indica un deficit de 18,14 miliarde de lei, respectiv 1,76% din PIB.

Potrivit MFP, sume în valoare de 27,01 miliarde de lei (2,55% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin facilităţile fiscale, investiţii şi cheltuieli excepţionale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19.

 

Deficitul bugetar, estimat să crească la 8,6% din PIB

 

Deficitul bugetar este estimat să crească la 8,6% din PIB, o majorare care vine „din efectul crizei” și din „cheltuielile suplimentare la buget legate direct” de perioada dificilă prin care trece economia. Comisia Europeană prognozează o contracție economică de 3,8% în 2020.

„Referitor la deficitul bugetar. Deficitul bugetar este estimat să crească de la 6,7% din PIB, la 8,6% din PIB. O majorare de cinci puncte procentuale față de deficitul aprobat inițial, de 3,6% din PIB. Acum să ne uităm – am mai vorbit despre această influență asupra deficitului bugetar – de unde vine această creștere. Avem o scădere, bineînțeles, a veniturilor în buget față de estimat de aproape 31 miliarde de lei.În apartamentul morții din Onești a existat un al treilea muncitor. Ce s-a întâmplat cu el

Asta înseamnă trei puncte procentuale. Deci din cele cinci puncte procentuale, care se adaugă la deficit față de estimarea inițială, trei puncte procentuale vin doar din efectul crizei, din faptul că economia trece printr-o perioadă dificilă, trece printr-o perioadă de criză și, bineînțeles, este normal ca veniturile de la buget să scadă. În același timp, cheltuielile suplimentare la buget datorate, legate direct de criză sunt în jur de două puncte procentuale”, a adăugat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor.

 

Cea mai mare parte a cheltuielilor s-au dus către șomeri

 

Cheltuielile pentru măsurile luate de Guvern pentru combaterea pandemiei au ajuns la 5 miliarde de lei în 30 iunie 2020, se arată într-un raport al curții de conturi care ia în calcul sumele cheltuite de la bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor de şomaj.

Din această sumă, 73% reprezintă plata indemnizaţiei acordate pe perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului (3,69 miliarde de lei), 13% sunt indemnizaţiile acordate altor categorii de personal ale căror activităţi au fost întrerupte ori s-au derulat la un nivel foarte scăzut (662 de milioane de lei), iar 5,3% vizează cheltuielile privind stocurile de urgenţă medicală (266 de milioane de lei). Restul fondurilor s-au alocat pentru stimulentul de risc şi alte cheltuieli specifice perioadei de urgenţă.

 

 

Citeşte mai multe despre:   deficit bugetar,   criza economica,   COVID-19