Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Deficitul bugetar a crescut la 6,36% din PIB în primele nouă luni, în contextul pandemiei de coronavirus

Deficitul bugetar a crescut la 6,36% din PIB în primele nouă luni, în contextul pandemiei de coronavirus

Un articol de: George Lupu - 27 Oct 2020, 15:23
Deficitul bugetar a crescut la 6,36% din PIB în primele nouă luni, în contextul pandemiei de coronavirus Economic

Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 67,27 miliarde de lei (6,36% din PIB), potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.

 

Creșterea deficitului bugetar, pe fondul pandemiei de coronavirus

 

Creșterea deficitului a dus la creșterea împrumuturilor menite să finanțeze cheltuielile bugetare. Acest deficit are loc n contextul crizei cauzată de pandemia de coronavirus, prin urmare mai mult de jumătate din deficit este rezultat din măsurile economice, luate de guvern pentru a salva companiile și locurile de muncă, susține ministerul.

Astfel, sume în valoare de 37,12 mld lei (3,51% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin facilitățile fiscale, investiții și cheltuieli excepționale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19.

Creșterea deficitul bugetar aferent primelor nouă luni ale anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, are următoarele cauze:

Scăderea veniturilor. Încasările bugetare în perioada martie-septembrie au scăzut din cauza crizei, dar și din cauza amânării plății unor obligații fiscale de către companii pe perioada crizei (16,15 mld lei). În plus, au crescut cu 3,22 mld lei restituirile de TVA față de nivelul din perioada ianuarie-septembrie 2019. De asemenea, bonificațiile acordate pentru plata la scadență a impozitului pe profit și a celui pe veniturile microîntreprinderilor au fost în valoare de 0,57 mld lei.

 

Majorarea cheltuielilor sociale

 Au descoperit un aeroport părăsit în urmă cu 50 de ani. Au controlat toată zona şi au rămas uluiţi de ce au mai găsit

S-au majorat pensiile, salariile unor categorii de bugetari și alocațiile copiilor. Ministerul Finanțelor susține că a înregistrat o creștere a investițiilor cu 6,83 mld lei față de aceeași perioadă a anului precedent. Plățile cu caracter excepțional generate de epidemia COVID-19 au fost de aproximativ 10,35 mld lei.

De remarcat că cheltuielile de personal ale statului au crescut la 7,7% din PIB, cu 0,5 puncte procentuale peste nivelul din aceeași perioadă a anului anterior. Ele au însumat 80,99 miliarde lei, din cauza majorărillor salariale la diverse categorii de bugetari.

Citeşte mai multe despre:   covid-19,   deficit bugetar