Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Directorul general al CFR Călători: Zece milioane de români călătoresc în fiecare an fără bilet. Sunt generate pierderi de zeci de milioane de lei

Directorul general al CFR Călători: Zece milioane de români călătoresc în fiecare an fără bilet. Sunt generate pierderi de zeci de milioane de lei

Un articol de: B1 TV - 26 Aug 2012, 15:30
Directorul general al CFR Călători: Zece milioane de români călătoresc în fiecare an fără bilet. Sunt generate pierderi de zeci de milioane de lei Foto: capital.ro Economic

Zece milioane de români călătoresc în fiecare an, cu trenul , fără să plătească biletul de călătorie. O spune Ştefan Roşeanu, director general al CFR Călători, într-un interviu pentru Gândul. Situaţia generează pierderi anuale de 30-40 de milioane de lei,  pentru regia de transport. Chiar şi în aceste condiţii, compania nu are în vedere o scumpire a biletelor.

„Noi estimăm că undeva între 15 şi 20% din numărul actual de călători aleg să meargă cu naşul, ceea ce înseamnă undeva între şapte şi zece milioane de călători care nu plătesc bilet. Sunt venituri, dacă faceţi o socoteală, probabil între 30-40 de milioane de lei pe care CFR Călători le pierde anual”, a declarat Roșeanu.

Pentru a pune capăt acestui fenomen, reprezentanţii CFR Călători vor intensifica controalele.Cu toate că fenomenul "mersului cu naşul" aduce pierderi considerabile, principala problemă a companiei rămâne, totuşi, scăderea accentuată a numărului de călători. Numai în ultimii cinci ani numărul celor care au mers cu trenul a scăzut cu 40%.

„Scăderea numărului de călători s-a produs pe fondul unei reorganizări a economiei şi a societăţii româneşti. Este o naştere a întreprinderilor mici şi mijlocii care implică un alt impuls în nevoia de mobilitate. E vorba de fragmentarea de-a lungul zilei a orelor de plecare şi de sosire şi atunci CFR Călători trebuie să se reorganizeze”, a mai spus directorul general al CFR Călători.

CFR Călători a avut anul trecut o cifră de afaceri de 521,3 milioane de euro, datorii de aproape 400 de milioane de euro şi un profit de 300.000 de euro. Chiar dacă înregistrează arierate uriaşe, compania nu are în vedere o scumpire a biletelor. CFR Călători se află pe lista companiilor de stat pentru care vor fi recrutaţi manageri din sectorul privat, angajament asumat de Guvern în cadrul acordului cu Fondul Monetar Internaţional.

Citeşte mai multe despre:   CFR calatori,   Director general,   calatorie,   bilete