Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Doi români au cerut o MITĂ 200.000 de euro unei companii care vrea să creeze 1.400 de locuri de muncă

Doi români au cerut o MITĂ 200.000 de euro unei companii care vrea să creeze 1.400 de locuri de muncă

Un articol de: Redacția B1.ro - 24 Apr 2019, 18:12
Sursă foto: Pixabay / Shameer Pk Economic

Parchetul a fost sesizat de compania Prime Kapital după ce doi vecini au cerut firmei 200.000 de euro pentru a-şi da acordul pentru construire unei pasarele, ameninţând că în cazul în care nu îi vor primi, vor iniţia o acţiune în instanţă, relatează Adevărul.ro.

Prime Kapital a sesizat Parchetul pentru infracţiunea de şantaj.

Printre dovezile ataşate la plângere se numără şi un mail trimis companiei Prime Kapital chiar de către una dintre persoanele care ar fi cerut mită.

„Din discuţia avută la telefon şi pentru a fi de acord cu noua construcţie a Mall-ului care se doreşte să se construiască în Piteşti, cartier Tudor Vladimirescu, în calitate de vecini pentru ca noi să fim de acord dorim o despăgubire care s-a discutat telefonic de 200.000 euro pentru a ne da semnătura la notariat. În caz contrar noi vom acţiona cazul în Instanţă pentru că suntem foarte nemulţumiţi deoarece pasarela care se va face ne va periclita foarte mult liniştea cu haosul care va fi”, se arată în mailul respectiv, citat de Adevărul.ro.

Cei doi români au cerut mita în condiţiile în care locuinţa acestora se află la câteva zeci de metri de viitorul pasaj, iar proiectul centrului comercial şi al pasajului are acord de mediu eliberat de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş. 

În plus, viitorul pasaj rutier, aşa cum reiese şi din documentele depuse la APM Argeş, se va face la o distanţă de 12,8 metri de cea mai apropiată locuinţă.

 

Ce planuri are compania Prime Kapital la Piteşti

Compania are în plan o investiţie 80 de milioane euro, care ar urma să ducă la apariţia a 1.400 de euro. Prime Kapital va construi un centru comercial, denumit "Argeş Mall" şi o pasarelă auto-pietonală.

„Proiectul va genera în mod direct 1.400 locuri noi de muncă fără a sacrifica locurile de muncă aferente activităţilor economice care se desfăşoară acum pe suprafaţa de 13 hectare. Toate activităţile ce au loc în prezent pe sit-ul industrial vor fi relocate, nu închise”, au precizat reprezentanţii Prime Kapital. 

 
 
 
Loading...