Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Drobeta Turnu Severin: 7 persoane reţinute în urma perchezițiilor într-un caz de fraudă informatică

Drobeta Turnu Severin: 7 persoane reţinute în urma perchezițiilor într-un caz de fraudă informatică

Un articol de: - 15 Apr 2011, 09:52
Foto: evz.ro Economic

Şapte persoane suspectate de fraude informatice au fost reţinute de autorităţi în urma percheziţiilor făcute, vineri, în Drobeta Turnu Severin, informează Mediafax.

Potrivit anchetatorilor, din grupare făceau parte zece persoane care comiteau infracţiuni atât în ţară, cât şi în Spania şi Franţa.

Aproximativ 50 de polițiști și jandarmi au participat la percheziţiile de vineri dimineaţă, acţiunile având loc în 15 puncte din municipiul Drobeta Turnu Severin şi urmărind persoane suspectate de infracţiuni informatice comise atât în ţară, cât şi în străinătate, potrivit şefului Serviciului de Combatare a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, Petrişor Althamer.

La acţiunea coordonată de DIICOT participă ofiţeri de la Crimă Organizată, poliţişti de la IPJ Mehedinţi şi jandarmi.

Citeşte mai multe despre:   frauda,   politia,   jandarmi,   DIICOT
 
 
 
Loading...