Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic E OFICIAL! 40.000 de lei pentru 8 milioane de români: Ce CONDIŢII trebuie să îndeplinească aceștia

E OFICIAL! 40.000 de lei pentru 8 milioane de români: Ce CONDIŢII trebuie să îndeplinească aceștia

Un articol de: B1.ro - 07 Iun 2018, 20:13
Economic

Proiectul prin care Guvernul vrea să le dea românilor credite de 40.000 de lei pentru dezvoltare personală a fost pus în dezbatere publică de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).
CNSP a publicat proiectul de ordonanţă de urgenţă care reglementează modul în care Guvernul vrea să acorde credite cu dobândă zero celor circa 8 milioane de români eligibili.

Programul se adresează tinerilor fără venituri sau cu venituri reduse, cu vârsta sub 26 de ani. De asemenea, programul poate fi accesat şi de persoane cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau efectuează cursuri de reconversie şi/sau specializare profesională. Potrivit Guvernului, actul normativ va avea un impact favorabil în integrarea tinerilor pe piaţa muncii şi creşterea ocupării cu circa 10 mii persoane anual.

Proiectul nu conţine, însă, un calcul privind impactul bugetar al implementării acestui program. Totodată, nu au fost puse în dezbatere publică nici normele de aplicare, despre care Executivul susţine că vor fi incluse într-o hotărâre de Guvern. Guvernul mai subliniază şi faptul că, în elaborarea proiectului de act normativ, NU au fost organizate dezbateri şi întâlniri cu sindicate, patronate şi alte organizaţii/asociaţii reprezentative ale mediului de afaceri. Guvernul susţine că acest program va avea un impact pozitiv asupra creşterii economice de circa 0,1 puncte procentuale la nivelul unui an de aplicare, scrie Antena3.

Citeşte mai multe despre:   credite,   bani
 
 
 
Loading...