Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Economistul-şef al Raiffeisen Bank avertizează: Fără investiții, creșterea economică anunțată de INS nu poate ţine multă vreme

Economistul-şef al Raiffeisen Bank avertizează: Fără investiții, creșterea economică anunțată de INS nu poate ţine multă vreme

Un articol de: - 17 Mai 2017, 08:16
Foto: Economica Economic

Institutul Național de Statistică a anunțat o creștere economică de 5,7% pe primul trimestru din 2017, mult peste orice așteptări, fapt ce a stârnit ample dezbateri. În timp ce guvernanții s-au lăudat că este rezultatul bunelor politicii pe care le aplică, specialiștii au avertizat că această creștere economică nu este una sustenabilă.

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România, a declarat că singura explicație pentru acest salt spectaculos este consumul, căci în zona investițiilor nu stăm deloc bine. Totodată, acesta a avertizat că fără investiții, creșterea economică nu va dura mult.

”Cifrele sunt mult peste aşteptări. Nu am altă explicaţie decât evoluţia consumului. Pe zona de investiţii suntem la un nivel foarte jos - în zona investiţiilor publice am fost în 2016 la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani şi nu există semnale că vom schimba ceva în acest an. Or, o creştere economică fără investiţii nu poate ţine multă vreme”, a explicat Dumitru, pentru ZF.

Industria a crescut cu 7% în T1,  construcţiile au scăzut pe ansamblu cu 1,5%, dar segmentul rezidenţial a făcut excepţia: un plus de 56%. Consumul a crescut cu 7%, informează ZF.

”Creşterea este din consum. Nu e bine când ai consum şi nimic investii”, a mai punctat Ionuț Dumitru.

Citeşte mai multe despre:   crestere economica,   economie,   consum,   investitii,   INS
 
 
 
Loading...