Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Teodorovici, anunţ crucial despre Declaraţia unică. Când poate fi depus formularul

Teodorovici, anunţ crucial despre Declaraţia unică. Când poate fi depus formularul

Un articol de: - 27 Mar 2018, 21:44
Economic

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat marţi seară că Declaraţia unică va putea fi depusă online începând cu data de 16 mai. 
Potrivit ministrului, contribuabilii vor primi prin poştă în săptămânile următoare parola de acces în mediul virtual. 

"Declaraţia (unică, n.r.) acum este finală, nu apare nicio altă variantă peste o zi, două sau trei. Săptămâna aceasta vom afişa pe site-urile tuturor instituţiilor publice varianta pe care noi deja am comunicat-o. Formularul inteligent, acel formular va fi disponibil online începând cu data de 16 mai, pentru ca oamenii să poată depune astfel declaraţia unică. Vrem ca până la finalul anului să avem şi o aplicaţie telefonică pentru cei care vor să facă plata de oriunde. Vrem să mergem pe o simplificare radicală a tot ceea ce înseamnă azi administraţia publică şi în special cea a fiscului. În săptămânile următoare, toţi contribuabilii vor primi acasă, prin poştă, parola pentru a accesa mediul online pentru a-şi depune declaraţia online. Deci, până la final de lună aprilie, poate şi început de lună mai, toţi contribuabilii primesc acasă, prin poştă, în plic sigilat parola de acces, pentru că astăzi sunt doar 5% (dintre contribuabili, n.r.) în sistemul online, restul sunt pe hârtie. Vor fi schimbări spectaculoase în acest an", a declarat, la Antena 3, Eugen Teodorovici, conform Agerpres. 

Oficialul a precizat că, începând din luna iunie, toate persoanele fizice ar putea să facă plăţi de taxe şi impozite prin intermediului punctelor de acces al CEC Bank, în timp ce personale juridice pot face aceste operaţiuni de la sfârşitul anului. 

În ceea ce priveşte noutăţile legate de Declaraţia unică, Eugen Teodorovici a spus că Normele de aplicare vor fi publicate în Monitorul Oficial cel mai probabil miercuri, 28 martie. 
 

Citeşte mai multe despre:   Eugen Teodorovici,   declaratia unica,   CEC Bank