Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Ministrul 'DISCOTECĂ' vrea să se consulte cu băncile, după adoptarea 'ordonanţei lăcomiei'. Teodorovici: 'Ce va ieşi din discuţii trebuie să fie un pachet: ce rămâne masă impozabilă, ce se modifică'

Ministrul 'DISCOTECĂ' vrea să se consulte cu băncile, după adoptarea 'ordonanţei lăcomiei'. Teodorovici: 'Ce va ieşi din discuţii trebuie să fie un pachet: ce rămâne masă impozabilă, ce se modifică'

Un articol de: B1.ro - 27 Feb 2019, 12:10
Ministrul 'DISCOTECĂ' vrea să se consulte cu băncile, după adoptarea 'ordonanţei lăcomiei'. Teodorovici: 'Ce va ieşi din discuţii trebuie să fie un pachet: ce rămâne masă impozabilă, ce se modifică' Foto: Inquam Photos / George Calin Economic

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, vrea să se consulte că reprezentanţii băncilor în ceea ce priveşte taxa pe activele bancare introdusă de controversata ordonanţă 114/2018 ("ordonanţa lăcomiei") de-abia după ce Guvernul a adoptat actul normativ.

Teodorovici a anunţat, miercuri, că va avea o discuție cu băncile pe această temă, pentru a se vedea "forma la care urmează să acționeze" Executivul.​

"Orice dialog cât mai extins pe orice subiect nu poate fi decât un lucru bun. Astăzi o să avem o întâlnire cu ARB (Asociaţia Română a Băncilor, n.r.) pentru a discuta, a vedea exact și forma la care urmează să acționăm ca pe zona financiar-bancară să fie înțelese clar. Să nu mai fie temeri, aspecte neclare", a spus Teodorovici, într-o conferință de presă comună cu Banca Europeană de Investiții (BEI), potrivit hotnews.ro.

"Ce va ieși din discuția cu ARB trebuie să fie un pachet și pe modul de calcul, ce rămâne masă impozabila, ce acte se modifică. La pachet vom merge cu ele", a mai declarata ministrul, precizând: "O să-i invitam pe cei din Pilonul II sa vedem care sunt argumentele. Astăzi (miercuri, n.r.) va fi transmisă invitația".

Prezent la eveniment, vicepreședintele BEI, Andrew McDowell a spus că vede un lucru bun cu privire la grupul de lucru care se ocupa de efectele Ordonanței 114/2018 pe zona bancară.

"Discuția policitilor interne ca și a proceselor este în afara mandatului BEI. Ne bucurăm că acest grup de lucru a fost înființat și lucrează", a spus McDowell.

Anul trecut, Grupul Băncii Europene de Investiții, compus de Banca Europeană de Investiții și filiala sa Fondul European de Investiții (FEI), a acordat României suma de 1,311 miliarde euro sub formă de împrumuturi, garanții, capitaluri proprii și operațiuni de microfinanțare. 

Citeşte mai multe despre:   Eugen Teodorovici,   OUG 114/2018,   BEI,   ARB