Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Facturi la căldură mai mari cu până la 60%: Guvernul va elimina subvenţia

Facturi la căldură mai mari cu până la 60%: Guvernul va elimina subvenţia

Un articol de: - 10 Mai 2011, 14:10
Foto: adevarul.ro Economic

În ultimele discuţii cu FMI, s-a luat decizia ca Guvernul să elimine subvenţia la energia termică, astfel că factura pentru încălzire şi apă caldă ar putea creşte cu până la 60%, până la finele anului, în funcţie de posibilitatea primăriilor de a acoperi diferenţa din resurse proprii, anunţă Mediafax.

Guvernul va menţine la acelaşi nivel sau chiar va creşte ajutoarele pentru încălzire acordate persoanelor defavorizate, a spus delegatul FMI în România, Jeffrey Franks.

"Există diferite subvenţii pentru încălzire. Ajutorul de încălzire pentru cei mai vulnerabili ar putea rămâne la acelaşi nivel sau ar putea chiar creşte. Există, însă, o subvenţie acordată de la nivel central, pe care Guvernul vrea să o elimine în cursul acestui an. Există, de asemenea, subvenţii pentru încălzire de la autorităţile locale, dar acestea nu au fost luate încă în considerare", a spus Franks.

Eliminarea subvenţiilor în acest an pentru căldură va avea efect şi asupra inflaţiei, care ar putea urca şi până la 6%, de la 5,1% cât a fost revizuită, săptămâna trecută, de Banca Naţională a României.

În prezent, Guvernul acoperă până la 45% din cheltuielile cu combustibilul ale producătorilor de energie termică, iar preţul de facturare la populaţie diferă mult de la o localitate la alta, în funcţie de preţul de referinţă stabilit de către consiliul local şi subvenţia acordată de fiecare primărie.

“Se va pune o presiune pe autorităţile locale, iar primarii care vor reuşi să se gospodărească mai bine sau să taie din investiţii inutile sau neoportune vor putea limita chiar la minimum creşterea facturii. În alte localităţi, mai ales în cele în care primarii opoziţiei vor dori să acuze Guvernul pentru majorarea costurilor şi nu vor aloca fonduri suplimentare pentru acoperirea diferenţei, factura va creşte", au arătat sursele.



Citeşte mai multe despre:   caldura,   Guvern
 
 
 
Loading...