Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Florin Cîţu: I-am prins! Comisia Europeană confirmă. Execuţia bugetară pentru 2018 a fost măsluită (FOTO)

Florin Cîţu: I-am prins! Comisia Europeană confirmă. Execuţia bugetară pentru 2018 a fost măsluită (FOTO)

Un articol de: Redacția B1.ro - 12 Iul 2019, 13:52
Sursă foto: Facebook / Eugen Teodorovici Economic

Comisia Europeană a confirmat că execuţia bugetară pentru 2018 a fost măsluita, motiv pentru care trebuie organizată o comisie de anchetă parlamentare, a precizat senatorul PNL, Florin Cîţu, într-o postare de pe Facebook, de vineri.

"I-AM PRINS! 

Comisia Europeană CONFIRMA- execuţia bugetară pentru 2018 MĂSLUITĂ!

În momentul în care Valcov şi Теодорович (Eugen Teodorovici - n.r.) au anunţat deficitul bugetar cu o lună înainte am spus că execuţia pentru 2018 o să fie falsificată. V-am spus atunci că am fost sunat din MFP şi mi s-a spus că urmează să măsluiască datele", a precizat Florin Cîţu, făcând referire la prima sa postare în care spunea că datele financiare fuseseră falsificate de Ministerul Finanţelor Publice pentru a se ascunde situaţia dezastruoasă a economiei româneşti.

Senatorul PNL face referire la un fragment dintr-un raport al Comisiei Europene, în care se precizează că: "Rambursările de TVA au fost neobişnuit de scăzute în ianuarie 2019, cu un impact pozitiv asupra veniturilor din anul 2018 din punct de vedere cumulativ, dar negative în 2019".

În continuare, senatorul PNL a făcut aluzie la situaţia din Grecia, o ţară în care, ani de zile, datele financiare au fost falsificate, cu rezultatul direct al falimentului ţării.

"Imediat am cerut COMISIE DE ANCHETĂ PARLAMENTARA pentru execuţia bugetară pe anul 2018. PSD+ALDE nici nu au vrut să audă.

Ei ştiu cel mai bine că merg direct la puşcărie. Exact ca în Grecia", a adăugat Florin Cîţu.

Ulterior, senatorul a explicat cum ar fi încercat guvernul Dancila să acopere o parte a deficitului bugetar din 2018.

"CE (Comisia Europeană - n.r.) vine cu prima DOVADĂ că datele au fost "aranjate" în aşa fel încât deficitul, atât ESA cât şi CASH, să nu depăşească 3%.- au transferat venituri din 2019 în 2018 pentru a re reduce deficitul în bugetar în 2018".

Pe cale de consecinţă, Florin Cîţu a cerut "urgent" o comisie de anchetă parlamentară.

"Având în vedere aceste informaţii noi CER URGENT COMISIE PARLAMENTARĂ DE ANCHETĂ a execuţiei bugetare pentru 2018. Aşa cum au făcut comisie de anchetă pentru alegerile pe care le-au organizat şi le-au pierdut aşa pot să facă şi pentru execuţia bugetară dacă nu au nimic de ascuns".

În incheire, el şi-a reluat avertismentul dat ministrului de Finanţe şi angajaţilor Ministerului de Finanţei cu a căror complicitate s-ar fi măsluit datele financiare.

"Теодорович (Eugen Teodorovici - n.r.), aceste informaţii rămân. Ştii foarte bine ca în Grecia cei care au măsluit datele oficiale sunt în puşcărie.

Acelaşi lucru trebuie să-l ştie şi angajaţii din MFP care au ajutat la măsluirea execuţiei bugetare. TOŢI sunt VINOVAŢI şi vor plăti".

Foto: Fragmentul din raportul Comisiei Europene la care face referire senatorul Florin Cîţu (sursa foto: Facebook / Florin Cîţu)

Postarea originală de pe Facebook a senatorului PNL, Florin Cîţu

Citeşte mai multe despre:   Florin Cîţu
 
 
 
Loading...