Florin Cîţu: PSD-ul a pregătit taxe și suprataxe pentru toate sectoarele din economie
Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, a anunţat, duminică, prin intermediul unei postări de Facebook, că PSD a introdus o nouă Ordonanță de Urgență, care va intra în vigoare la 1 ianuarie şi va suprataxa toate sectoarele din economie.
Cîțu este de părere că partidul n-a scăpat de "instrumenele lui Dragnea", care au "îngenunchiat economia României" și au "sărăcit milioane de români", prin suprataxarea tuturor sectoarele economice.
"PSD-ul ui Ciolacu folosește instrumentele lui Dragnea. A pregătit OUG 114 2.0 care intra în vigoare de la 1.01.2021. Taxe și supra taxe pentru TOATE sectoarele din economie...Aceleași minți bolnave se ocupă și astăzi de programul economic al PSD.Exact aceiași teroriști economici. Chiar și Vâlcov a revenit", a transmis ministrul.
PNL a luptat împotriva efectelor OUG nr. 114/2018
Înlăturarea efectelor considerate negative pentru economie ale OUG nr. 114/2018 s-a numărat printre principalele angajamente asumate de PNL ]n programul de guvernare. Printre altele, actul normativ respins de Senat şi considerat neconstituţional de către CCR, elimina taxa pe activele bancare, cerinţele suplimentare de capitalizare pentru administratorii fondurilor de pensii private obligatorii şi suprataxa de 2% din energie datorată ANRE, instituind totodată un calendar etapizat de eliminare a preţurilor reglementate la energie electrică şi gaze naturale.