Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Franța a depășit pragul de trei milioane de șomeri

Franța a depășit pragul de trei milioane de șomeri

Un articol de: - 02 Sep 2012, 18:04
Franța a depășit pragul de trei milioane de șomeri Foto: buzznews.ro Economic
Ministrul francez al muncii, Michel Sapin, a recunoscut duminică faptul că pragul simbolic de trei milioane de şomeri a fost depăşit, astfel că rata şomajului se ridică la 10%, informează AFP.

Numărul şomerilor din Franţa a crescut în iulie pentru a 15-a lună consecutiv, cu 41.300 de persoane, cel mai mare avans pentru o perioadă de peste trei ani, şi a ajuns la 2.987.000 persoane.

" Nimeni nu ştie care va fi nivelul șomajului anul viitor. Pragul de trei milioane a fost deja atins. Cifrele pe care le discutaţi, cele pentru luna iulie, sunt deja depăşite. Suntem în septembrie. Nu este momentul să ne punem întrebări legate de 10%. Este deja o certitudine", a spus ministrul la postul Radio J, potrivit Mediafax.

"Întrebarea este: Va mai continua să crească mult? Da, va creşte. Putem la un moment dat să inversăm? Da. Avem nevoie de creştere economică pentru a crea locuri de muncă şi pentru a combate eficient şomajul", a mai spus ministrul Michel Sapin.

La nivel european, rata şomajului a stagnat în luna iulie la 10,4% în UE, respectiv 11,3% în zona euro, dar numărul şomerilor din Uniunea Europeană a crescut cu 43.000 şi a ajuns la 25,254 milioane de persoane, cu 2,1 milioane mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
 
Citeşte mai multe despre:   Franta\,   somaj