Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic George Copos, DECIZIE RADICALĂ: A renunţat la una dintre cele mai bănoase afaceri pe care le avea

George Copos, DECIZIE RADICALĂ: A renunţat la una dintre cele mai bănoase afaceri pe care le avea

Un articol de: B1.ro - 04 Dec 2018, 12:01
Foto: Hepta.ro Economic

Supriză imensă oferită de George Copos! Omul de afaceri a renunţat la una dintre afacerile care l-au făcut cunoscut.
Astfel, el a a ieşit din acţionariatul lanţului de cofetării ANA Pan, pe care l-a dezvoltat la în­ce­putul anilor ’90 şi care a ajuns la afaceri de 25 de milioane de lei anul trecut, anunţă zf.ro

Pachetul de acţiuni a fost preluat de fiica lui, Alexandra Copos de Prada (50%) şi de Cristiana Copos (50%), potrivit datelor Registrului Comerţului.

„Sunt mândru că Alexandra şi Cristiana vor duce istoria lanţului mai departe“, fost singurul comentariu făcut de George Copos pe acest subiect.

Afacerea ANA Pan a intrat pe creştere după 2014, când conducerea a fost preluată de fiica omului de afaceri. Anul trecut, ANA Pan a ajuns la o cifră de afaceri de circa 25 milioane de lei, în creştere cu 15% faţă de 2016.

Lanţul Ana Pan operează 11 de ma­ga­zine proprii, unul în franciză, trei ma­gazine sub brandul Ana Baking şi două într-un lanţ de supermarketuri din Capi­tală. 

George Copos controlează afa­ce­rile din turism, compa­nia Ana Ho­tels, ce cuprinde mai multe hote­luri, dar şi afaceri în imobiliare.
 

Citeşte mai multe despre:   George Copos,   ANA Pan,   Alexandra Copos
 
 
 
Loading...