Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Este sau nu CANCERIGEN? Erbicidul care continuă să DIVIZEZE Europa: SCANDALUL utilizării glifosatului se mută din Germania în Franţa. Care e situația în România

Este sau nu CANCERIGEN? Erbicidul care continuă să DIVIZEZE Europa: SCANDALUL utilizării glifosatului se mută din Germania în Franţa. Care e situația în România

Un articol de: B1.ro - 22 Aug 2018, 10:05
Economic

Intenţia companiei Monsanto de a-și păstra controversatul erbicid Roundup, bazat pe glifosat, pe piața europeană se loveşte de o nouă provocare.
Comisia Europeană intenționează să transfere responsabilitatea evaluării contestatului erbicid de la nemţi la francezi.

Autorităţile de la Bruxelles încearcă să convingă Franța - care intenționează să elimine treptat glifosatul pe plan intern - să preia de la Germania responsabilitatea evaluării siguranţei erbicidelor bazate pe această substanţă.

Planul Comisiei, potrivit unui document obţinut de Politico.eu, prevede ca autoritățile franceze pentru siguranța alimentelor să fie însărcinate să stabilească dacă substanța de combatere a buruienilor este sigură pentru utilizarea în sectorul agricol european.

Evaluarea specialiştilor francezi ar urma să cântărească decisiv în decizia UE de a continua sau nu să permită utilizarea glifosatului pe piaţa europeană.
Documentul Comisiei solicită, de asemenea, ca glifosatul să fie co-evaluat de către Danemarca, Ungaria și Olanda.

Dezbaterea cu privire la faptul dacă glifosatul, cea mai folosită substanță la nivel mondial de combatere a buruienilor, provoacă sau nu cancer continuă astfel, în ciuda votului de anul trecut prin care folosirea acestei substanţe în UE a fost prelungită până în 2022. 

Decizia a fost adoptată datorită Germaniei, al cărui ministru al Agriculturii a propus un vot în favoarea reînnoirii licenţei glifosatului. Important este de remarcat aici că una dintre cele mai mari companii germane - Bayer - a preluat Monsanto, forurile europene aprobând această tranzacţie.

Controversatul erbicid a fost clasat în 2015 ca "probabil cancerigen" pentru om de către Centrul internaţional de cercetare a cancerului (CIRC), o agenţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Recent, un tribunal din SUA a acordat daune uriaşe (289 de milioane de dolari) unui fost grădinar care susţine că s-a îmbolnăvit de cancer din cauza unui erbicidului Roundup produs de Monsanto.
Procesul din Statele Unite este primul în care s-a dat o sentinţă în ceea ce priveşte efectele glifosatului.
Alte 5.000 de procese vizând acest compus se află în desfăşurare în SUA, deşi Monsanto susţine că 40 de ani de cercetări au arătat că glifosatul este sigur. Compania a anunţat că va face apel.

În urma deciziei instanţei din California, organizaţia Greenpace a cerut interzicerea glifosatului în toate ţările din Europa. 

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) din România a evitat o poziţionare clară în acest scandal şi a mutat problema, cum era de aşteptat, la Bruxelles.

"În Uniunea Europeană substanţa activă glifosat este autorizată pentru utilizare în produse de protecţie a plantelor din anul 2002, în toate statele membre existând numeroase produse de protecţie a plantelor omologate care conţin această substanţă activă. 
Deoarece perioada de aprobare a substanţei active expira la 30 iunie 2016, iar Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) arătase potențialul efect carcinogen al glifosatului, Comisia Europeană a mandat Agenția Europenă pentru Siguranța Alimentară (EFSA) conform procedurii europene să reevalueze dosarul substanței active, în acord cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 privind plasarea pe piață a produselor de protecție a plantelor", a transmis Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, într-un răspuns pentru pentru B1.ro. 

MADR precizează că statul membru raportor pentru glifosat a fost Germania, care a solicitat Comitetului pentru evaluarea riscului (RAC) din cadrul Agenției Europene a Chimicalelor (ECHA) studii privind carcinogenitatea glifosatului. 
"Raportul de evaluare a dosarului substanței active glifosat a demonstrat că această substanță activă nu trebuie clasificată ca fiind carcinogenă, mutagenă sau toxică pentru reproducere. 
De asemenea, EFSA a demonstrat că glifosatul nu are proprietăți de perturbare endocrină prin modul de acțiune estrogen, androgen sau tiroidian, toate acestea fiind bazate pe date disponibile în domeniul toxicologiei", a menţionat MADR.

Potrivit ministerului, în sedința Comitetului Permanent pentru Plante, Animale, Alimente și Furaje- Secțiunea Legislație Pesticide din decembrie 2017 a fost aprobat Regulametul de punere în aplicare (UE) nr. 2017/2324 al Comisiei din 12 decembrie 2017 de reînnoire a aprobării substanței active glifosat, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de modificare a anexei la Regulamentul (UE) nr. 540/2011 al Comisiei, care permite utilizarea produselor de protecție a plantelor pe bază de glifosat pentru o perioadă de 5 ani.

MADR a adăugat că regulamentul european menţionat prevede şi următoarele dispoziții specifice pe care autoritățile naționale trebuie să le pună în aplicare:
- protecția apelor subterane în zonele vulnerabile, în special în ceea ce privește utilizările care nu sunt destinate culturilor agricole;
- protecția operatorilor și a utilizatorilor amatori;
- riscul pentru vertebratele terestre și plantele terestre ne-țintă;
- riscul pentru diversitatea și abundența artropodelor și vertebratelor terestre nețintă prin interacțiuni trofice;
- respectarea bunelor practici agricole în cadrul utilizărilor anterioare recoltării.

Ministerul Agriculturii nu a făcut niciun fel de precizări despre câte companii / fermieri din România folosesc produse bazate pe glifosat şi nici dacă şi ce măsuri concrete a adoptat cu privire la utilizarea acestei substanţe.

Citeşte mai multe despre:   Monsanto,   Germania,   Franta,   Comisia Europeana,   Romania,   Roundup,   MADR,   SUA
 
 
 
Loading...