Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Google modifică algoritmii de căutare pentru a promova site-urile de calitate

Google modifică algoritmii de căutare pentru a promova site-urile de calitate

Un articol de: - 25 Feb 2011, 15:01
Foto: findmysoft.com Economic

Reprezentanţii companiei americane Google au anunţat că au făcut o schimbare majoră în privinţa algoritmilor de căutare online, într-o încercare de a îmbunătăţi accesul către site-urile care prezintă un conţinut de calitate, respectiv de a reduce vizibilitatea celor cu un conţinut slab.

"Această actualizare este gândită să plaseze mai jos în rezultatele căutării site-urile de slabă calitate (...) cele cu conţinut copiat de pe alte site-uri sau cele care pur şi simplu nu sunt folositoare. În acelaşi timp, site-urile de calitate vor sta mai bine în ierarhii", au anunţat oficialii Google, citaţi de New York Times.

Deşi nu s-a precizat concret, schimbarea pare să fie îndreptată împotriva aşa-numitelor "content farms", acele site-uri care apar pe primele poziţii datorită faptului că generează articole în funcţie de cei mai populari termeni găsiţi în căutări. Asta în ciuda faptului că cele mai multe sunt fie formulate eronat, fie copiate în mod ilegal.

În ultima perioada, gigantul american a primit tot mai multe critici pentru că nu ia măsuri în privinţa facilitării accesului către site-urile care prezintă un conţinut de calitate.

În fiecare an, Google efectuează circa 500 de schimbări la algoritmii de căutare. Pentru că majoritatea sunt foarte mici, însă, compania preferă să nu le anunţe, astfel că trec neobservate. Cele anunţate acum par a fi, însă, ceva mai tranşante, întrucât vor afecta aproape 12% din căutari.

Săptămâna trecută, Google a lansat şi o extensie a browser-ului Chrome, care le permite utilizatorilor să blocheze ce site-uri vor. În funcţie de opțiuni, Google va putea stabili care sunt paginile care îi deranjează cel mai tare pe aceștia.

Citeşte mai multe despre:   google,   modificari
 
 
 
Loading...